În mijlocul orașului e mare forfotă în două din piețele centrale. Muncitori cu ciocane, clești și alte unelte potrivite taie, bat, ciocănesc, trag cabluri, taie cabluri, întind ghirlande și beculețe de parcă moșul în roșu ar sta deja cu sacul pregătit și nu are unde-l deșerta.
În piața Libertății, pentru ca totul să fie în ton (?) cu numele, marea decorare a început cu niște garduri masive, menite să țină în loc și o ciurdă de bizoni.
Adică libertate să fie, dar numai pentru unii. Căsuțele vopsite în alb așteaptă primii clienți și niscaiva zăpadă pentru a-i bucura pe cei mai mici.
O scenă este deja adusă și montată parțial la sol. Mai trebuie ridicată și …gata! Poate începe spectacolul! În fața complexului Modex, în parcare, de asemenea au apărut căsuțele ce vor deveni mici hanuri cu fumuri îmbietoare.
Tradiționalul colac secuiesc cu numele de nepronunțat de românii verzi promite că va fi gustos (și scump?). Sigur că nu s-a pomenit încă Crăciun fără celebra cupolă de leduri, care apără porumbeii din centru. Baiețeii și fetițele care nu au văzut încă așa ceva vor fi impresionați. Cei ce au mai apucat și alte sărbători de iarnă nu pot să nu observe că totul este la fel ca în anii trecuți, fără nimic spectaculos în plus. Doar decorațiunile par a fi mai sărăcăcioase, în comparație cu anii când primar era Robu.
Autoritățile locale sunt lovite de o evidentă lipsă de imaginație. Nimic interesant, nimic ieșit din comun. Nimic cu specific local. Cupola cu șiruri de leduri este la fel la Paris, Berlin sau Mizil. Atunci prin ce diferă Timișoara de Urlații din Deal?
Împodobirea a început. La fel și comentariile celor ce cască gura în piață. Părerile sunt împărțite.
Spicuim câteva din cele spuse de trecătorii din cele două piețe. „E foarte frumos, sper să și ningă!” „Ar putea fi destul de bine. Poate ar trebui mai mare atenție la curățenie. Și să aducă mai multe tomberoane…” „E un fel de serbarea a gardurilor. Se vor bucura doar cei cu pașaport… Sau, știți dumneavoastră altceva?” „ E un kitsch fără margini. Am să țin departe copiii de mizeria asta. Mai bine strâng ceva bani și îi trimit la munte” „ Uite : așa un ringhișpil era și la noi la sat, când mergeam la bunici! Da` era mai mare el sau eram eu mai mică?!”
