14.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Târgul de Crăciun a pornit la drum FOTO-VIDEO

Autoritățile timișorene au un obicei legat de sărbătorile de iarnă. Cu o lună înainte deschid un așa numit „Târg al Crăciunului” spre bucuria celor mai mici locuitori. Dar tot un adevărat obicei a devenit și plasarea datei de început în orice zi. Nici anul ăsta nu s-a făcut o excepție. Târgul s-a deschis cu câteva zile înainte de prima zi de decembrie.

Că doar și ziua de 27 noiembrie e la fel de bună ca oricare alta. Ce mai contează când cad sărbătorile. Tot ca o ciudățenie se va trage cortina în data de 2 ianuarie fără să se mai aștepte ziua praznicului Nașerii Domnului și pentru cei ce respectă ritul vechi.

Deși zilele sunt mohorâte și cam răcoroase timișorenii au ținut să umple centrul orașului să se bucure de eveniment. În afara tarabelor pline de bunătăți o a doua atracția a fost inaugurarea iluminatului festiv al pieței Operei și a principalelor străzi din jur. Deși pe toate canalele se aude de austeritate și de consum mai redus de energie la noi nu se poate observa o reducere a luminițelor sărbătorești. Pare să fie la fel ca în alți ani mai favorabili. Autoritățile ne asigură că vom avea 650 000 de luminițe. Adică mai mult ca în anii din urmă. Cine nu crede poate trece la numărat asemenea steagurilor din piesa conului Iancu.
Dacă imensa umbrelă de lumini nu mai este o noutate pentru trecătorii din oraș în schimb roata ce se învârte în piața este ceva inedit. Dacă facem abstracție de proporții ne putem visa pentru câteva clipe la Prater sau poate chiar la Londra. La capitolul brazi împodobiți în schimb s-a supralicitat. Acum avem doi pomi de Crăciun uriași, câte unul pentru piața Victoriei și unul pentru piața Libertății.

Printre alte atracții pentru toate vârstele nu poate lipsi patinoarul ce este amplasat în parcare din fața Castelului Huniade. Tot acolo cei însetați sau flămânzi pot degusta un vin fiert ori ceva gustări preparate pe loc.

Nu există târg ce se respectă fără un ringhișpil. Așa că cei mai mici nu trerbuie decât să prindă curaj și să încalece.

Nu lipsește nici Căsuța lui Moș Crăciun, cu ateliere de creație.

Anul acesta, au fost montate cu 100.000 mai multe luminițe de Crăciun față de anul trecut, adică un total de 650.000. Luminițele de sărbători vor împodobi mai multe locații din Timișoara, inclusiv malul Begăi.

La târg sunt prezenți peste 70 de negustori la căsuțe cu diferite produse de soi.
Deja din prima seară au început concertele mult așteptate. Au urcat rând pe rând pe bină trupa TM GROOVE – Horia Crișovan, Florin Cvasa, Marcel Poaty-Souami, Dănuț Blaga și Lucian Nagy împreună cu Jennifer Poaty-Souami, Bianca Berciu, Simion Caragia, Tania Ionescu, Alexandra Sârbu, Andrei Badea, Thea Marconi (solistă Sky Walkers), Maria Avramescu și Daniel Tudor. Unii sunt foate cunoscuți. Dacă de alții încă nu ați auzit mare lucru măcar rețineți numele lor, vor deveni vedete mult aplaudate în viitor.

Primarul Dominic Fritz, a păstrat tradiția și a făcut oficiile de edil serios în atribuțiile căruia intră obligatoriu aprindere luminilor de sărbătoare. A avut ca ajutoare o muțime de prunci încântați că pot urca pe scena pentru oameni mari.

„Mă bucur că acest Târg de Crăciun a fost deschis de zeci de copii, pentru că este un Târg de Crăciun în care vrem ca familiie și copiii din Timișoara să se simtă bine, să se simtă parte a unei comunități, a unui oraș frumos. Bineînțeles că toate aceste luminițe au ca semnificație faptul că avem o speranță că va fi mai bine, chiar și în aceste vremuri grele, dacă suntem împreună ca o comunitate. Asta înseamnă că Timișoara va fi în aceste zile o comunitate și mai puternică. O să atragem la Timișoara mulți turiști din țară, chiar și din afară. Prin această atmosferă ne pregătim și pentru Capitala Culturală și pentru anul viitor”, a declarat mai marele urbei în deschiderea festivă a târgului.

Directorul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Camelia Mingasson, a povestit despre noutățile pregătite la Târgul de Crăciun de anul acesta.

„Față de anul trecut, nouă este poziția, pentru că am revenit în centrul Timișoarei după ce anul trecut din motive strict pandemice, Târgul de Crăciun a avut loc în Piața Libertății. Bineînțeles, dincolo de aceasta mai sunt și alte noutăți care se pot vedea cu ochiul liber, o roată panoramică, un brad mai înalt cu 5 metri decât cel de anul trecut, mai multe căsuțe, o mai mare diversitate de produse, trenulețul, care este aici în fiecare seară pentru copii, după un orar pe care îl puteți consulta pe pagina de Facebook a Casei de cultură”, a detaliat directorul Casei de Cultură a Municipiului.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :