Sebastian Frenț este un tânăr de 24 de ani din localitatea Diniaș, județul Timiș, născut nevăzător. Chiar dacă nu a putut vedea niciodată soarele, culorile sau chipul părinților, a dezvoltat o pasiune puternică pentru fotografierea trenurilor care circulă în România.
Pasionat de tot ce înseamnă transport feroviar

Imaginile, realizate cu ajutorul unui telefon cu butoane, sunt postate de Sebastian pe propria sa pagină de Facebook și pe canalul de YouTube „Photografy Diniaș Studio”. A urcat până acum pe portal peste 1.300 de filmulețe și are 440 de urmăritori. Într-un interviu pentru Libertatea, Sebastian și-a spus povestea de viață.

„Numele meu este Frenț Sebastian Ionuț. Am o vârstă frumoasă, de 24 de ani. M-am născut, din păcate, nevăzător complet. La amândoi ochi nervii optici sunt morți complet. Din cauza asta n-am văzut în viața mea, niciodată”, începe Sebastian. Își dă seama când lumina solară este puternică doar prin căldura pe care o resimte.

A petrecut anii copilăriei la Șeitin, județul Arad. Acolo a auzit pentru prima dată glasul roților de tren. Pentru că nu aveau alte posibilități, părinții îl duceau pe Sebastian la medici cu trenul. Așa a început să îndrăgească sunetul trenurilor, tramvaielor sau metrourilor. Practic, Sebastian e pasionat de tot ce înseamnă transport feroviar.

„Am avut o copilărie frumoasă, dar și tristă pentru că am fost la foarte multe clinici oculare. Prima dată în Ungaria, la vârsta de șase săptămâni. Medicii maghiari exact lucrul acesta l-au spus, că totul era de la nervii optici. Nu s-a putut face nimic. Dacă aveam tensiunea oculară dublă și nervii optici cum trebuie, îmi puteau face doar 50%”, a explicat Sebastian, lăsând să se înțeleagă că din cauza experienței de viață a învățat exact cum funcționează sistemul vizual.

„Acum vine povestea frumoasă”

Trecând repede peste problemele sale medicale, Sebastian ajunge la trenuri, despre care spune că a devenit pasionat încă de la vârsta de 3 ani.

„Acum vine povestea frumoasă. Am copilărit în comuna Șeitin, județul Arad. De la vârsta de 3 ani a început să-mi placă foarte mult feroviarul, trenurile, tramvaiele, metroul, având în vedere că prin zona aia (n.r. – Șeitin), mai ales înspre Nădlac și înspre Arad, circulau trenurile. Foarte mult m-a bucurat să ascult glasul roților de tren, în special diminețile când ieșeam din casă sau aproape când se lăsa seara. De atunci m-a pasionat foarte mult sunetul autentic al glasului roților de tren. În al doilea rând mergeam cu ai mei foarte mult cu trenul pentru că pe vremea aceea tatăl meu nu avea permis de conducere și nu ne permiteam să mergem cu mașina, circulam mai mult cu trenul”, își reamintește Sebi.

Recunoaște un tren după sunetul motorului

La vârsta de 13-14 ani, învățând să navigheze pe internet cu ajutorul unui soft special dedicat nevăzătorilor, Sebastian a căutat pe YouTube „trenuri din România”.

Așa a descoperit că există alți pasionați de trenuri, care fac fotografii și le postează pe internet. „Eu nu știam că există alți pasionați feroviari în România. Așa i-am descoperit, prieteni cu care colaborez an de an”, mărturisește Sebastian, care recunoaște tipul de tren după modul în care sună motorul. Tânărului îi este foarte simplu, spre exemplu, să deosebească un tren electric de unul pe motorină.  Pentru a filma și fotografia trenurile, Sebastian folosește un telefon cu butoane.

Chiar dacă uneori filmează trenuri în mers, ghidându-se după sunet, când trenurile staționează fotografiază numerele de identificare de pe lateralul locomotivelor sau vagoanelor, pe care le găsește pipăindu-le. Așa l-a descoperit fotoreporterul Libertatea în Gara de Nord din București, în urmă cu un an.

„În primul rând fotografiez numerele de la materialele rulante. Acele numere pe care le fotografiez îmi dau posibilitatea să am cunoștință și să mă documentez despre cum arată istoria materialului rulant, în ce an a fost fabricat, unde a fost fabricat. Pe de altă parte, îi ajut și pe ceilalți pasionați feroviari, mai ales pe cei începători, să înțeleagă cât de frumos este să promovezi căile ferate din România”, mai explică Sebastian.

„Am fost în toată România”

Pasiunea lui Sebastian pentru trenuri este atât de mare încât a străbătut țara în lung și-n lat pentru a fotografia trenuri și pentru a se întâlni cu alți români care au același hobby.

„Am fost în toată România. Am cutreierat deja cei 8.000 de kilometri de cale ferată pe care țara încă îi mai numără”, se fălește tânărul bănățean. Una dintre liniile de cale ferată pe care Sebi nu a ajuns încă este Semeringul Bănățean, ruta turistică Oravița – Anina, care este cea mai veche cale ferată din România.

„Mi-aș dori foarte mult să o fotografiez. Din păcate lipsește legătura. De la Berzovia, ca să ajungi la Oravița, trebuie să mergi cu o mașină sau cu un autobuz, lucru pe care nu mi-l pot permite, pentru că sunt unele zone în care nu prea pot să merg singur și va trebui să merg cu cineva care e priceput”, a mai arătat tânărul de la Diniaș, ale cărui imagini pot fi urmărite pe pagina de Facebook „Photografy Diniaș Studio” sau pe canalul de YouTube cu același nume.

1 de 8

Jignit și înjurat în nenumărate rânduri

Sebastian susține că are prieteni în comunitatea pasionaților feroviari, dar sunt și unii cu care nu se înțelege. „Asta e altă poveste. Nu iau în seamă ce mi se spune. Am primit critici din partea unora, spunând că nu văd… Lor nu le place că fotografiez. Din cauza asta am primit multe jigniri, înjurături, critici din partea unora lipsiți de respect”, a declarat Sebastian Frenț.

Tânărul nevăzător susține că, pentru el, să audă trenurile, tramvaiele și metrourile e mai mult decât o melodie.

„Decât să ascult manele, muzică ușoară sau din astea, mai bine aș asculta glasul roților de tren. Dacă aș vedea cu amândoi ochii mi-aș fi dorit să fiu mecanic de locomotivă, să am și mai mare pasiunea de a remorca sute, mii de vieți. Nu aș vorbi de un anumit tren. Mi-ar fi plăcut să fiu mecanic de locomotivă. Ar fi fost cea mai mare bucurie să fiu mereu într-o cabină, de a da goarne și prietenilor pasionați feroviari care filmează și fotografiază mersul trenurilor”, a mărturisit Sebastian.

Călătoriile cu trenul ale lui Sebi nu au fost lipsite de peripeții. Au fost situații în care angajați ai CFR i-au interzis să filmeze, neînțelegând că el nu vrea să știrbească imaginea companiei feroviare, ci să o promoveze. „Mi-ar plăcea să fie cât mai multe realizări de imagini și filmări, pentru că așa se poate promova țara”, mai spune tânărul, impresionat de frumusețea Carpaților, „savurați” doar prin sunetul roților de tren.

Părinții au muncit în străinătate să-l poată crește

Pentru a-l putea întreține pe Sebastian, părinții au muncit mai mulți ani în străinătate, băiatul fiind crescut de bunici. Când Sebastian avea 15 ani, mama lui s-a întors în țară.  La început, văzând că Sebastian și-a făcut prieteni în comunitatea pasionaților feroviari, mama a mers cu el prin țară, chiar și până la Iași sau București, pentru a se întâlni cu prietenii din comunitate.

„Se întâlneau în Timișoara, la Iași, în București. Problema mai mare e că unii oameni nu îi zic nevăzător. Îi spun așa pe un ton… «Orbule, tu ce cauți să umbli singur, mămă-ta știe?». Atunci el s-a retras foarte mult în pasiunea asta. Eu zic că nu-i un lucru rău. El era micuț și, cum nu vedea, mă întreba: «Ce sună așa?». «Păi, mami, e locomotiva». «Ce culoare are? Ce scrie pe ea?»”, povestește mama lui Sebastian.

„Noi suntem cei cu dizabilități, nu ei”

Pentru ca Sebastian să își poată urma pasiunea, părinții fac sacrificii financiare serioase. În plus, unii oameni îi judecă că îl lasă Sebastian să circule singur prin țară. „E un copil deosebit. Eu zic că noi suntem cei cu dizabilități, nu ei. E foarte isteț, foarte deștept, foarte descurcăreț.

Cât am putut și noi l-am susținut. Să nu credeți că mi-e ușor. Multă lume îmi zice: «Cum poți să-l lași așa? Dacă, Doamne ferește să întâmplă ceva?». Dar nu poți să-l ții legat de pat. Ar intra în depresie”, mărturisește femeia.

Mama lui Sebastian spune că, dacă i s-ar da o șansă, tânărul ar putea chiar și să muncească, având abilități de utilizare a calculatorului, pe care îl folosește cu ajutorul unui soft special pentru nevăzători, dar cu tastatură normală.

De altfel, mama lui Sebi spune că băiatul a fost pasionat de informatică de mic, fiind elev la profilul real al Liceului Iris, o școală care avea atât clase pentru elevi nevăzători, cât și pentru copii fără probleme de vedere.  Sebi, spune mama sa, a fost într-o clasă normală, dar în clasa a XI-a, pentru că era mai bun decât colegi de bani gata care nu învățau, a fost mutat la profilul uman.

„Oricât am încercat să îl lămuresc, nici nu a vrut să meargă să dea BAC-ul. El a avut niște planuri, s-a văzut lucrând în informatică, în ceva ce îi plăcea și ce a învățat, ce i-a plăcut cel mai mult”, a mai povestit mama lui Sebastian pentru Libertatea.

Sursa: https://www.libertatea.ro/