Acolo unde monotonia zilelor obișnuite tinde să aplatizeze gândurile oamenilor prin banal, o undă de bucurie face bine întotdeauna. Orașul are punctele sale cheie ce trebuie străbătute fie în grabă ori mai la pas.
Dacă acolo se află un rapsod ce aruncă cu dărnicie câteva acorduri grăbiților aceștia încetinesc fără voia lor, să asculte muzica. Dar dacă muzicianul este un neîndemânatic ce scârție cu greu câteva note, pasul devine imediat mai grăbit. E un exercițiu ușor de făcut de oricine. Dacă nu-ți place ce auzi, iuțești pasul.
Nu la fel stau lucrurile de câteva zile în piața Libertății unde, câteva ore pe zi, se instalează un adevărat muzician cu țambalul său. Cu gesturi atente pregătește instrumentul muzical și după unul-două gesturi de încălzire apare o vrajă de sub corzile lovite cu mare maestrie.
George Leonard B. este de loc dintr-o localitate din preajma Bucureștiului. Este din familie de lăutari care se ocupă cu muzica de generații. A început studiul instrumentelor muzicale de mic copil. Pe la opt ani a fost fascinat de țambal. La început mai cu stângăcie iar mai apoi cu un aplomb ce i-a devenit a doua natură, mangâie sârmele întinse cu ciocănelele invelite cu vată albă ca un adevărat maestru.
Are un repertoriu imens. A încercat cam orice gen muzical, de la muzica populară până la cea clasică. Stăpânește muzica de petrecere dar și elemente de jazz sau prelucrări din celebre coloane sonore din filme. Acasă colaborează cu mai multe trupe de muzică ce merg la diverse evenimente de la cele mai simple până la cele mai stilate. Acompaniază mari voci ce încântă publicul.
Cum a ajuns la Timișoara? Din curiozitate. A vrut să mai vadă țara și să cânte și încânte și pe alții decât publicul său din București și din împrejurimi. Evenimente sau petreceri deosebite nu se prea organizează acum în postul mare. Așa că nu are ce face pe acasă. „Mai bine fac câte un leu de la cei ce vor să dea decât să stau și să mă plictisesc pe acasă. Facturile trebuie plătite și acum când nu avem unde cânta. Am și autorizație de artist ambulant, am fost verificat de cei cu liniștea publică. Nu stau decât câteva zile. Plec la Arad sau poate la Sibiu. După cum e vremea. Cu instrumentul ăsta destul de sensibil și prețios nu pot să risc să mă prindă ploaia în piață”.
Lumea trece și se oprește câteva momente. Chiar cumpără și câteva CD-uri cu înregistrări realizate de muzician.
Da! George este un adevărat muzician cu simț deosebit, ureche muzicală, memorie ieșită din comun, în care are sute de piese pentru orice gust. Nu a avut posibilitatea de a face studii muzicale dar a compensat cu studiu individual. Copil fiind, a stat chiar și câte opt ore pe zi să repete. A preferat muzica în loc de joaca alături de colegi. Și acum studiază mult cu orchestrele cu care colaborează, dar nu cât în copilărie.
Un trubadur adevărat ce încântă publicul este întotdeauna binevenit în oraș. Din păcate mai sunt și alte exemple triste ce chinuie o chitară la câte un colț de stradă și fac un play back jenant. Dar au amplificator și se aud de la distanță mai mare. Cred că au succes în proporție cu gălăgia făcută. Fals! George nu are amplificator dar are har și drag de ce face.
