9.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Tăieri ilegale de arbori, în Banatul Montan. Câți hoți au fost prinși asupra faptului

Ieri seara, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Reșița au depistat pe raza satului Zorlencior, în zona extravilană, un bărbat care conducea un tractor, cu care tracta 5 arbori, pentru care nu ar fi putut prezenta documente de proveniență și pe care i-ar fi tăiat ilegal și sustras din pădure.

”Din verificări s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani din Zorlențu Mare ar fi tăiat fără drept cu un motofierastrău și sustras 5 arbori, din zona „Marus”.

Întreaga cantitate de material lemnos de esență gorun și cer a fost ridicată și predată în custodie Ocolului Silvic Păltiniș”, transmite IPJ Caraș-Severin.

De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării și un motofierastrău, despre care se presupune că a fost folosit la comiterea faptei.

Tot ieri, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Resița au depistat pe raza aceleiași localități, un bărbat de 62 de ani, care transporta cu un atelaj format din tractor și semiremorcă confecționată artizanal, material lemnos, pentru care nu a putut prezenta documente legale de transport.

Cantitatea de 0.95 metri cubi material lemnos de esență carpen a fost ridicată și predată în custodie Ocolului Silvic Păltiniș.

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la Teatrul Național Timișoara

Cu noua sa premieră, Teatrul Național din Timișoara propune publicului o incursiune în subconștient. Nu pe filiera Freud, și nici pe filiera Jung, ci,...

Citește și :