De-o groază de ani fotbalul ocupă o bună parte din grilele de programe ale „cablurilor” noastre. Ca mai ieri Triță Făniță, silozul din Portul Constanța.
Ce citim noi din asta și, mai ales, ce scriem? Citim Shakespeare, Cervantes, Dante, Goethe (și Zweite Goethe!), Balzac — ba chiar am citit și Borges într-o vreme. Adică cele mai puternice campionate din Europa și — iată — nu numai. Iar de scris, scriem aceeași Scrisoare a lui Neacșu în fiecare an, vara, pe câte-o pagină de euro-gazon ce n-a prea avut de-a face cu mari condeie, ci poate cel mult cu niște crampoane bune să-și dea singure cu stângul în dreptul. O dovadă în plus că, singură, lectura nu te face scriitor. Însă te poate ajuta să devii un bun critic.
Și totuși, efortul mediatic nu ne-a doborât încă, de parc-am fi an de an blestemați să dăm la medicină și să picăm ca-n anii ’80, când numai de fotbal nu ne puteam plânge. Și după ce am ratat traducerea în macedoneană sau albaneză (sau ambele deodată) a Scrisorii campioane a lui Neacșu, să ne întoarcem în rezerva de lux de amănunte ce nu interesează pe mai nimeni a Spitalului de Mari Fripți din SuperLiga României. Că mingile europene oricum ni s-au cam fiert, chiar dacă ne rămân de ros cusăturile lor pakistaneze încă un sezon.
Cu alte cuvinte, „una vorbim și alta fumăm” — vorba lui Arghezi, se pare, adresată, după surse destul de tulburi, chiar lui Dej, pe vremea căruia, dacă nu mă înșel, echipele RPR nu au fost incluse, din cauza rezultatelor foarte slabe din sezonul precedent, în cupele europene. Într-un an din anii, cred, ’50 — o decizie la fel de firească precum hotărârea unui copil sovietic de-a țopăi într-o baltă din Piața Roșie.
Grea „meseria de a trăi”, cum numai Cesare Pavese, concitadin cu „La Vecchia Signora” din Torino, știa, dar și mai grea meseria de a muri a fotbalului nostru la TV!
Însă aici, la Timișoara, ne vedem lungul pasei. Și am adus „Chirurgul” să opereze în Liga 3. Apoi în Liga 2 și — de ce nu? —, chiar dacă aici intervine lungul pasului, fiindcă al nasului e de mult la ordinea zilei, în SuperLigă. Numai să nu-i tremure mâna pe mâinile cu „galbene” și „roșii” ale arbitrilor mai tare decât în prima tinerețe. Fiindcă — nu-i așa? — un chirurg sub presiune e ca un magistrat cu diminuare de card. Sau — iertați-mi comparația de abanos! — ca „Dan Păltinișanu” cu ușurare de țărână.
