18 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Sute de societăți comerciale din Timișoara nu dețin acorduri sau vize de la Primărie

Polițiștii locali au efectuat o amplă acțiune de verificare a documentelor necesare desfășurării activității societăților comerciale cu sediile pe raza municipiului Timișoara, fiind controlate 1310 firme.

Dintre cele controlate, 249 societăți comerciale nu dețin acorduri pentru desfășurarea exercițiilor comerciale emise de Primăria Timișoara, conform Legii 650/2002. Firmele depistate în această situație au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 106.400 lei.

De asemenea, a fost verificat și dacă reprezentanții societăților comerciale care dețin acorduri pentru desfășurarea exercițiilor comerciale dețin viza anuală de la Primăria Timișoara, conform aceleiași legi, constatându-se că 148 de comercianți nu au obținut această viză. Sancțiunile aplicate s-au ridicat la 10.000 lei.

În ambele situații, s-au stabilit termene de intrare în legalitate, urmând ca la sfârșitul lunii august să se reverifice conformarea acestora.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :