6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Sute de felicitări la ultima aniversare: un băiat, diagnosticat cu distrofie musculară Duchenne, își petrece ziua de naștere în spital, în Marea Britanie

Un adolescent din Marea Britanie, cu probleme cardiace severe, a primit sute de felicitări de la străinii impresionați de povestea sa, cu ocazia zilei de naștere. Fiind obligat să rămână internat în spital, mama sa a lansat un apel pe Facebook pentru a-i face o surpriză.

Luke suferă de distrofie musculară Duchenne, fiindu-i grav afectată inima, iar medicii nu mai pot decât să-i aline suferința.

Odată cu apropierea zilei sale de naștere, când Luke va împlini 16 ani, mama sa și-a rugat prietenii de pe Facebook să îi trimită felicitări cu această ocazie, scrie publicația Mirror.

Spre surprinderea celor doi, însă, Luke a primit aproape 1.200 de felicitări de la străinii impresionați de povestea sa.

„În ciuda suferinței sale s-a bucurat de o aniversare cu adevărat specială, în spital. În lume există oameni minunați, iar Luke le este recunoscător”, a declarat mama băiatului. „Ar putea fi ultima sa aniversare, așa că a fost încântător să observ cât de mult le pasă oamenilor”.

Luke a fost diagnosticat cu distrofie musculară Duchenne, la naștere, ceea ce înseamnă că organismul său nu produce o proteină care să-i protejeze mușchii. Pe 3 februarie, în urma unui control, medicii au constatat că boala i-a afectat și mușchiul cardiac.

Părinții au fost informați că, în aceste condiții, fiul lor de 16 ani mai are de trăit doar doi ani.

„Vestea asta este cel mai negru coșmar al unui părinte. Luke este mereu zâmbitor, dar în ultima perioadă a devenit tot mai trist, așa că am decis să fac ceva în sensul acesta”, a mai declarat mama adolescentului.
Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Peste 200 de lideri de afaceri europeni așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final. Din cele 7 țări...

Ciudățeniile Banatului. Episcopia românească de la Vârșeț (Serbia) are sediul la Deta (România)

Pentru cei ce încă mai au vii în memorie unele amintiri din școala generală nume ca „Dacia Felix” le amintește de...

Citește și :