5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Șumi, la spital: „Mi-e foarte rău”

Marius Şumudică, antrenorul echipei Gaziantep, a fost internat de urgenţă la spitalul Floreasca din Bucureşti. Şumi a făcut bronhopneumonie şi va rămâne sub atenta supraveghere a medicilor câteva zile.

Imediat cum a revenit în România, pentru a fi alături de familie, Marius Şumudică, de 48 de ani, a și ajuns la spital. la această oră, antrenorul echipei Gaziantep se află la Floreasca, iar medicii i-au transmis că va rămâne mai multe zile pentru îngrijiri medicale.

„Am făcut bronhopneumonie. Am fost la spital și-n ziua meciului, în Turcia. Am făcut perfuzie, am bătut, seara am venit acasă, în România, și trei zile am fost la pământ. Sunt pe antibiotice, mi-e foarte rău.

Doctorii nu vor să-mi dea drumul acasă, spun că e foarte periculos”, a mărturisit Șumudică pentru Gazeta Sporturilor.

Medicii i-au recomandat câteva zile de odihnă și să nu zboare către Turcia, acolo unde duminică are meci cu Malatyaspor.

Marius Şumudică este, din iunie 2019, antrenorul celor de la Gaziantep, în prima ligă turcă. În acest timp a condus echipa în 19 meciuri, înregistrând 8 victorii, 5 egaluri şi 6 înfrângeri. În această stagiune, Gaziantep este pe locul 10 din 18 echipe, cu 23 de puncte.
Sursa: observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :