Sub semnul lui Iov

42

Foarte adesea ne aşteptăm la „minuni” spectaculoase, întâmplări cu totul ieşite din comun şi foarte apropiate de senzaționalismul de scenă. Cel mai adesea, acest gen de „minuni” sunt năluciri sau poate încă mai rău.

Miracolele adevărate sunt cele care se petrec în imediata noastră apropiere şi ele se găsesc în răsăritul şi apusul soarelui şi în modul în care viaţa tuturor şi a fiecăruia este păzită şi ocrotită.

La aceste miracole din preajma noastră am să mă refer şi le voi ilustra prin viaţa a doi mari scriitori ai veacului al XX-lea: Ernst Junger (1895–2007), scriitor german, şi Mihail Bulgakov (1891–1939), scriitor rus. Ambele minuni se află sub semnul lui Iov aproape până la identificare.

Existenţa acestor doi mari scriitori, care nu s-au cunoscut, reprezintă un „caz” de vieţi paralele şi amândouă sunt miracole din preajma noastră.
Cei doi scriitori au trăit în vremuri crâncene, brutale şi de o cruzime fără precedent. Amândoi au trăit şi scris fără să comită compromisuri, în permanent risc, mereu în primejdie şi nevoie.Pentru amândoi a fost limpede că „valoarea” muncii este dată de cantitatea de dragoste pe care o încorporează. Atât Ernst Junger, cât şi Mihail Bulgakov au ştiut că valoarea unui om nu este dată de suma realizărilor lui, ci de consecvenţa comportamentului sau de caracterul lui, de capacitatea lui de a alege „binele” şi de a trăi consecinţele acestei alegeri.

Cei doi au prezentat, artistic, transfigurat, esenţa lumii pe care o trăiau, grozăvia realităţii imediate.
În cazul lui Bulgakov este vorba de scrierile Diavoliada, Ouăle fatale, Garda Albă (Vremea Turbinilor) şi, mai ales, Maestrul şi Margareta.
În aceste scrieri, Bulgakov a arătat suferinţa unei lumi care se stingea în durere demnă, coşmarul existenţei într-un sistem demonic şi a sugerat calea de a supravieţui normal.
În cazul lui Ernst Junger, lucrurile sunt încă mai complicate.

El a trăit şi a stat martor la întreagă istorie germană a veacului al XX-lea. A stat martor, literalmente, în linia întâia. Ernst Junger a străbătut veacul al XX-lea, care a fost şi al „nopţii germane” ai cărei zori încă nu se vestesc. Opera lui este vastă, dar cred că Jurnalele, Pe falezele de Marmora şi În furtuni de oţel sunt cele mai reprezentative.
Mărturisirea celor doi scriitori a fost făcută cu mari sacrificii şi primejdie personală imediată.

La sfârşitul anilor ’30 ai veacului al XX-lea, publicaţiile naziste spuneau că Ernst Junger „se apropie de zona gloanţelor în ceafă”. O ameninţare mai directă nici nu era cu putinţă!
Mihail Bulgakov a fost permanent ameninţat şi şicanat: I s-a interzis publicarea lucrărilor (multe şi, mai ales, monumentalul roman Maestrul şi Margareta au apărut treizeci de ani după moartea autorului), în mai multe rânduri arestarea şi dispariţia lui în universul concentrațional stalinist fiind iminentă.

Suferinţele lui Ernst Junger nu au contenit odată ce regimul nazist a luat sfârşit.
Autorităţile de ocupaţie din Germania i-au interzis publicarea operelor până în 1948 şi tot până atunci a fost lipsit de orice mijloc de subzistenţă. A a trăit din ajutorul prietenilor din Franţa şi Anglia (cei din Anglia erau foşti combatanți în Primul Război Mondial, care ştiau modul eroic şi cavaleresc în care s-a purtat Ernst Junger ca ofiţer în linia întâia pe toată durata conflagrației. Motiv pentru care el a şi fost onorat cu cel mai înalt ordin militar, Pour le Merit. A fost cel mai tânăr dintre cei optsprezece ofiţeri germani care au primit acest ordin pe durata războiului.
Ne putem întreba ce i-a susţinut interior pe cei doi.

Fără îndoială, calităţile lor intelectuale, talentul artistic, voinţa şi puterea de a a răbda. Dar, pe lângă acestea, amândoi au avut o foarte statornică credinţă în lucrarea lui Dumnezeu, erau dedicaţi Împărăţiei Lui. În mai multe feluri, cei doi scriitori au fost şi doi „drepţi”.

Confruntat cu abjecţiile campaniilor „ateiste” şi cu gunoiul intelectual răspândit prin organul de presă al acestor campanii (gazeta „Bezbojnik”/ „Ateul”), în 5 ianuarie 1925, Mihail Bulgakov exclama: „Răsfoind seara numerele din Bezbojnik, am fost zguduit. Chichiţa nu constă în sacrilegiul comis, deşi acesta, fireşte, e cu ghiotura, dacă ar fi să vorbim de latura exterioară. Chichiţa se află în ideea care poate fi argumentată și dovedită de documente: Iisus Hristos este înfăţişat ca un nemernic şi un excroc. Tocmai EL!… Pentru o astfel de crimă nicio pedeapsă nu e prea mare”. Desigur, mai târziu, Mihail Bulgakov va repara crima comisă de ziarul ateist în singurul mod pe care îl avea la dispoziţie, scriind romanul Maestrul şi Margareta, care este un adevărat imn creştin.
La rândul său, Ernst Junger vorbea despre importanța rugăciunii şi spunea: „Dintre toate domurile, rămâne cel al braţelor înălţate în rugăciune. Doar în el este certitudine”.

Dar miracolul care-i însoţeşte pe aceşti doi mari scriitori s-a vădit paradoxal unde ne-am fi aşteptat mai puţin.
Atât unul, cât şi celălalt au fost salvaţi de la moarte, şi astfel au putut să-şi întocmească opera, prin intervenția directă a doi monştrii sângeroşi: Stalin şi Hitler.
Prin ordin, Stalin a dispus ca Bulgakov să nu fie exterminat. Acelaşi lucru l-a făcut şi Hitler în privința lui Ernst Junger. O tulburătoare asemănare cu Dreptul Iov! În aceste cazuri suntem confruntaţi cu paradoxul relaţiei dintre „bine” şi „rău”, dintre Dumneze şi necuratul. O taină care este contemplată în Cartea lui Iov, o taină care este mai bine să rămână necercetată.

Dar, dincolo de aceste miracole, rămâne exemplul celor doi scriitori. Un exemplu de comportare veşnic la îndemână. Nu sub specia actelor „eroice”, care nu sunt şi nici nu trebuie să fie cele comune. Sub un alt semn. Un semn pe care minunat l-a articulat Ernst Junger: „În situaţia lumii moderne, care se standardizează şi în care persoana devine număr, în care cei mai deştepţi eşuează şi cei curajoşi caută o soluţie, putem vedea cum cineva poate da liniştit un sfat bun şi face ceea ce e bine. Atunci putem fi siguri că am întâlnit un om care se roagă”.

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

LĂSAȚI UN MESAJ