Studenţii şi profesorii de la Facultatea de Muzică, îngrijoraţi după incendiu

122

Studenţii şi profesorii de la Facultatea de Muzică din Timişoara, care îşi desfăşoară activitatea în clădirea din Piaţa Libertăţii care a luat foc, sâmbătă seară, sunt îngrijoraţi. Starea de degradare avansată a clădirii le tot pune probleme, iar ultimul incident îi face să se simtă nesiguri în acel imobil.

„Reprezentanții Universității au avut în această dimineață o întâlnire cu cei ai studenților Facultății, în care le-a fost prezentat statutul juridic al clădirii și demersurile UVT către Primăria Timișoara pentru reabilitarea cât mai urgentă a imobilului. Considerăm că îngrijorarea studenților este îndreptățită, în contextul în care clădirea nu a fost ferită de incidente nefericite în ultima perioadă, aflându-se în stare avansată de degradare, fapt semnalat în mai multe rânduri proprietarului. Siguranța studenților și a angajaților noștri este prioritară. Astfel, căutăm soluții pentru punerea în siguranță a activității. Luăm în calcul inclusiv identificarea unei soluții de relocare, până la rezolvarea problemelor”, transmite Universitatea de Vest din Timişoara, instituţie de care aparţine Facultatea de Muzică.

Incendiu la o facultate din centrul Timișoarei! Foto

Tot anul acesta, bucăţi din tencuiala zidurilor curţii interioare s-au desprins şi au rănit uşor un profesor. Reprezentanții UVT, împreună cu conducerea Facultății și reprezentanți ai studenților, vor avea o întâlnire cu primarul municipiului, pentru a discuta care sunt pașii concreți în vederea reabilitării clădirii. Facultatea este găzduită de primăria veche în baza unui contract de comodat.

LĂSAȚI UN MESAJ