-0.9 C
Timișoara
marți 3 decembrie 2024

Știință și spiritualitate. Lansarea volumului „Transhumanism”, la Universitatea Politehnica Timișoara

Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara, o sală cu o încărcătură simbolică în ceea ce privește identitatea locuitorilor din această parte a țării, a găzduit joi, 7 noiembrie 2024, o inedită lansare de carte – „Transhumanism in the Light of Theology, Philosophy and Science: Critical Perspectives and Christian Metaphysical Implications”, apărută la editura Doxologia, sub coordonarea editorilor Adrian Lemeni și Nichifor Tănase.

Cu o temă provocatoare, volumul reunește contribuțiile mai multor autori, printre care și pr.prof.dr. Christopher C. Knight, Institute for Orthodox Christian Studies (Universitatea Cambridge), prof.dr. Philippe Gagnon, Catedra de Știință, Tehnoștiință și Credință în Era Ecologiei Integrale (Universitatea Catolică din Lille), conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Evenimentul face parte din cadrul conferinței internaționale „Dialogul dintre Știință, Teologie și Filozofie”, ediția a doua, desfășurată în perioada 7-9 noiembrie 2024, la Timișoara.
Transumanismul, o mișcare socială și culturală recentă, s-a extins rapid în ultimii ani și își propune să folosească știința și tehnologia pentru a îmbunătăți ființa și experiența ființei umane. Cum ar trebui să răspundă teologia și filosofia unor astfel de provocări? Volumul lansat aduce o perspectivă creștină asupra tehnologiilor care deja remodelează viitorul vieții noastre.


Evenimentul a fost deschis de conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, cu un scurt istoric al înființării Politehnicii timișorene, cu accent pe rolul acesteia, printre altele, de a da o identitate minorității române de la acea dată. De asemenea, rectorul UPT a făcut o paralelă între spiritul de care vorbea Regele Ferdinand la inaugurarea primei clădiri a Politehnicii („Nu zidurile fac o școală, cu spiritul care domnește într-însa”) și spiritul la care trebuie să apelăm pentru a înțelege mai bine umanitatea în contextul dezvoltării accelerate a noilor tehnologii, adăugând că o serie de conferințe pe astfel de teme vor fi organizate și în viitor la UPT.

Salutul principalelor biserici creștine pentru eveniment au fost transmise de pr. Nichifor Tănase, din partea Mitropoliei Banatului, și pr. Marin Mateiș, din partea Episcopiei Romano-Catolice Timișoara.
Lansarea de carte a inclus și prezentări ale unora dintre contributorii volumului, invitați special la eveniment: Christopher C. Knight – „Deficiența cognitivă, mintea umană și nous: implicații teologice și filozofice ale unei înțelegeri tradiționale”, Philippe Gagnon – „De la medicină ca problemă socială la practici care afectează o ecologie a sănătății”.

Alături de Adrian Lemeni, absolvent al UPT, iar ulterior și absolvent al Facultății de Teologie, coordonator al volumului, aceștia au pus în discuție o serie de teme provocatoare despre dualismul materie-spirit, viața exterioară tehnologizată vs. viața interioară spirituală, ce ne definește ca persoane, căutarea adevărului, creația luciferică și contemplația divină, etica în știință etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :