Sterilizarea gratuită a câinilor de rasă comună și metiși

81

Licitația lansată de Primăria Municipiului Timișoara pentru concesionarea serviciilor de sterilizare a câinilor de rasă comună și a metișilor acestora a primit o ofertă. Pentru a preveni abandonul animalelor de companie pe stradă, persoanele fizice cu venituri sub salariul mediu brut și domiciliu sau reședința în Timișoara vor putea beneficia de acest serviciu gratuit.

Primăria va achita prețul sterilizării din sume alocate de la bugetul local, scopul fiind reducerea numărului de căței abandonați și promovarea creșterii responsabile a animalelor de companie. Până la 2.500 de câini vor putea fi astfel sterilizați.

După finalizarea licitației, proprietarii de câini care se încadrează în condițiile programului se vor înscrie la Compartimentul Protecția Animalelor, telefonic sau prin e-mail. Datele de contact vor fi comunicate după încheierea contractului pentru sterilizare.

Proprietarul se va prezenta, în termenul comunicat, la cabinetul veterinar în vederea sterilizării animalului de companie, prezentând următoarele documente:
– cartea de identitate a proprietarului animalului de companie, care să ateste domiciliul sau reședința în Timișoara
– carnetul de sănătate al câinelui care atestă microciparea
– dovada veniturilor proprietarului, în valoare mai mică decât salariul mediu brut în conformitate cu legea specifică (adeverință, cupon de pensie, declarație pe proprie răspundere).

În cazul în care câinele nu este microcipat, individualizarea și înregistrarea pot fi făcute în ziua sterilizării, costurile fiind suportate de către proprietar.

Valoarea contractului este de 267.750 lei fără TVA, durata contractului de concesiune fiind de doi ani sau până la epuizarea sumei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.