Spulberat de un Volkswagen condus de un tânăr de 19 ani

184

Un bărbat şi-a pierdut viaţa în noaptea de sâmbătă spre duminică. Omul traversa DN1 prin loc nepermis, în afara localităţii Valea Mare de Criş, când a fost izbit din plin de un Volkswagen Polo, condus de un tânăr de 19 ani.

„La 19 august, la ora 3.18, pe DN1, în afara localităţii bihorene Valea Mare de Criş (n.r. – comuna Borod), un tânăr de 19 ani, din comuna Negreni, în timp ce conducea un autoturism a accidentat un bărbat care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis. În urma accidentului rutier, pietonul a suferit leziuni care i-au provocat decesul”, a declarat pentru BIHOREANUL comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Deocamdată nu se cunoaşte cu exactitate vârsta victimei, familia fiind chemată să-i confirme identitatea. „Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier”, a mai precizat Alina Dinu.

Este al doilea deces în urma unei traversări neregulamentare, în acest weekend, în Bihor. Sâmbătă dimineaţa, un bărbat în vârstă de 74 de ani şi-a pierdut viaţa în Salonta în timp ce traversa, pe lângă bicicletă, Drumul Naţional 79. El a fost lovit de un tânăr aflat la volanul unui BMW.

sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ