15.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Sprijin financiar pentru producătorii vitivinicoli

În ședința Guvernului de azi, 27 mai 2021, a fost aprobată o Hotărâre care completează Hotărârea Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023.

Prin prezentul act normativ se stabilește cadrul juridic de instituire a trei măsuri temporare pentru exercițiul financiar 2021 și anume distilarea vinului în situații de criză, ajutor pentru depozitarea vinului în situații de criză și recoltarea înainte de coacere, în vederea atenuării situației de criză din sectorul vitivinicol provocată de pandemia generată de COVID-19.

Adoptarea acestor măsuri permite reducerea stocurilor de vin în exces pe piața națională, reducerea producției de struguri și acordarea unui ajutor pentru depozitarea unei părți din cantitățile de vin care nu sunt comercializate.

Totodată, aceste măsuri vin în sprijinul producătorilor vitivinicoli care se confruntă cu dificultăți financiare și cu probleme de flux de numerar, ca urmare a unor măsuri instituite pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Măsurile temporare se finanțează din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019 – 2023 și se încadrează în cuantumul total alocat României de 45,844 milioane euro alocat în anul 2021 României.

Totodată, prin instituirea acestor măsuri se urmărește accelerarea gradului de absorbție a fondurilor europene nerambursabile acordate sectorului vitivinicol din FEGA, în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, pentru exercițiul financiar 2021.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :