Sportul de-a wați ascunselea în Timișoara

340

Chiar dacă politețea e numai una — „una și bună”, cum spunem, cam fără sens, de veacuri întregi —, sunt multe feluri de a mima interesul, empatia, de a răspunde singur la „How are you?”-ul pe care tocmai l-ai adresat celui din fața ta. Mai cu seamă când te întâlnești din întâmplare cu un cunoscut de departe.

Până acum niște ani, de câte ori „coboram” pentru câteva zile în sud-vest, sud, eram întâmpinat cu perechea întrebare-răspuns: „Ce mai e pe la Timișoara?” „Timișoara e altceva… (Nu ca la noi!…)”. Iar pauza dintre membrele perechii era atât de mică, încât nu apucam să deschid gura. Și nici nu mi se cerea, de fapt. Ci să ascult o paralelă violentă între Timișoara și Restul Lumii românești. În care cuprinsul era o analiză a României de acolo, iar încheierea nu făcea altceva decât să reia introducerea: „Timișoara e altceva!”, ca pe un refren din care lipsea, de fiecare dată, vocea mea, deși eram considerat solistul trupei. Era clar, nimeni nu avea nevoie de părerea pe care aș fi putut-o avea. Timișoara era deasupra răului și trebuia să rămână unde e: sus.

De o vreme însă, nu mai sunt întâmpinat astfel. Lumea parcă nu mai are nevoie de reperul Timișoara. Iar eu, nu o dată, regret epoca în care nu apucam să scot o vorbă și mă tot pregătesc să o fac. Dar cum să răspunzi neîntrebat?

Primele zile ale lunii martie m-a găsit în Craiova, ca să lansez o carte la Târgul „Gaudeamus”, de la Teatrul Național „Marin Sorescu”. (În paranteză fie spus: și Timișoara a avut un „Gaudeamus”, în mai, în Piața Unirii sau Operei, desființat de primar din cauza inesteticii cortului în care poposeau, pentru 5 zile, cărțile; aceeași „estetică a urâtului” care e bine primită, an de an, în centrul Clujului. Așa că am rămas doar cu Salonul Bookfest, din aprilie, dintr-un spațiu care omoară în chinuri orice idee de sărbătoare a cărții: Centrul Regional de Afaceri, vizavi de Sala Olimpia.)

Ei bine, ajung în capitala Olteniei și dau cu ochii de câteva cunoștințe din afara așa-zisului bizniz literar. Pe care, tandru, le invit pentru o jumătate de oră la lansare. Era sâmbătă, 3 martie, pe la patru după-amiaza. Prima se scuză: „Aș vrea, dar nu pot, tocmai am coborât aici, în centru; am venit cu ocazie, merg la handbal de la cinci”. A doua, ca un făcut: „Am bilet la fete. Cu Lada Toliatti, nu știi!”. A treia: „Bine, stau, dacă zici că ai făcut versuri despre Universitatea Craiova din anii ’80, dar plec pe la și jumate — trebuie să ajung la sală, să văd ce facem cu rusoaicele la handbal. A!… Nu rămâi până marți? Mergem la meciul cu Dinamo, să vezi și tu ce e pe stadion… Hai, fă cumva, sună-mă dacă rămâi! Să știu de mâine, că nu mai sunt locuri…”.

Oamenii, pe bună dreptate, aveau treabă… acasă. Acasă, unde le place să stea: în sala de sport sau pe stadion. Și unde mă invitau cu plăcere, cu entuziasm, la spectacole live, imbatabile în confruntrea cu filmul meu pe peliculă de hârtie și cu subtitrarea în catrene de 2 până la 11 silabe (ca-n fotbalul fără portar), pe deasupra. Nu mai spun că li se citea mândria pe fețe când se gândeau la acasă. L-a cum s-au aranjat… Cu o sală de sport modernă în dormitor și cu un stadion nou în sufragerie.

Eu, în schimb, îi pot invita la volei la Lugoj și, din vară, la fotbal la Severin. Și nici nu e rău, atât timp cât nu mă mai întreabă: „Ce mai e pe la Timișoara?”. Fiindcă, altfel, cel puțin în sport, va trebui să le răspund simplu: „Timișoara e altceva”. Și chiar nu vreau, credeți-mă pe cuvânt!

Mai bine le povestesc cum Timișoara se joacă de-a wați ascunselea pe stradă odată cu lăsarea serii (a întunericului din stâlpii noștri de iluminat, mai bine zis) și cum era tușat cu zăpadă, marți, în 6, când m-am întors, ca pentru un meci din Liga Campionilor, gazonul „Centralului” nostru: Parcul Justiției.

P.S.: Și dacă tot a venit vorba de Dreptate, s-a făcut. În returul de la Toliatti, unde CSM Craiova s-a calificat, și pe „Ion Oblemenco”, în sferturile Cupei României, în care CSU a trecut de Dinamo. Iar cele două echipe n-au făcut-o singure, ci cu acasă. Fiindcă au.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Vasile Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.