Spitalul militar de campanie din Timișoara, aproape gata să primească pacienții COVID-19

122

Militarii muncesc de zor pentru a ridica spitalul de campanie pe terrenul stadionului CFR din Timișoara, de pe strad Neera. Pregătirile sunt în toi pentru ca pacienții infetaâi cu COVID-19 să poată fi cazați și tratați aici. Vorbim doar de cazurile ușoare și medii.
”Au început pregătirile pentru instalarea și operaționalizarea unui <<Sistem Modular Medical de Izolare și Tratament (SMMIT)>> la Timișoara, de către Ministerul Apărării Naționale în incinta stadionului CFR. Sprijinim acest demers prin amplasare, participare la amenajare teren, racordarea la utilități și toate elementele de care va fi nevoie și care vor apărea pe parcurs”, a transmis Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.
Sistemul este alcătuit dintr-o zonă medicală cu o capacitate de 56 de locuri, din care patru pentru ATI, și este compus din unități de triaj, radiologie, sterilizare, laborator și zonă de decontaminare. În locație va fi instalat și un modul (tabără) de carantinare și izolare, cu o capacitate de 120 de locuri.
Formațiunea medicală va funcționa ca secție de boli infecțioase a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara, pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit MApN, ”începând cu miercuri, 22 aprilie, sunt planificate operațiunile de transport al containerelor și echipamentelor SMMIT de la Centrul Farmaceutic Zonal Sebeș către locația de instalare și lucrări de amenajare genistică pentru pregătirea terenului. Ulterior, vor fi desfășurate activitățile de instalare a tuturor elementelor componente ale facilității medicale, precum și racordarea la utilități”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ