Spitalele din Timiș se reorganizează odată cu înmulțirea cazurilor de COVID-19

320

Unitățile medicale din Timiș se reorganizează, odată cu creșterea numărului de îmbolnăviri cu virusul SARS COV 2. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Cristian Oancea, a anunțat că și spitalul de psihiatrie din Gătaia va amenaja un pavilion special pentru pacienții internați, care au coronavirus și nu sunt în stare gravă.

„La covid, astăzi, mai aveam șase paturi libere. Încercăm să decongestionăm puțin, să ducem pacienți și la spitalul din Gătaia și sperăm să facem încă 10 paturi. În acest ritm de creștere, ne așteptăm la ceea ce e mai rău. În Timișoara, la spitalul CFR sunt pregătite 25 de paturi, iar la cel Municipal există deja o zonă roșie, unde pot interna pacienții bolnavi de coronavirus”, a precizat, Cristian Oancea, pentru radiotimișoara.ro.

În prezent, din cele 48 de paturi existente la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara mai sunt libere doar 8. Două din paturile de pe ATI au fost eliberate astăzi, după ce două persoane, care aveau și cancer pulmonar, au decedat.

În ceea ce priveşte pacientul care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, starea acestuia este critică.

1 COMENTARIU

  1. […] Unitățile medicale din Timiș se reorganizează, odată cu creșterea numărului de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Cristian Oancea, a anunțat că și spitalul de psihiatrie din Gătaia va amenaja un pavilion special pentru pacienții internați, care au coronavirus și nu sunt în stare gravă, relatează Banatul Azi. […]

Dă-i un răspuns lui Spitalul de psihiatrie din Gătaia va amenaja un pavilion special pentru pacienții cu COVID-19 - Sanatatea.TV Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.