Spiritualitate creştină sau afacere?

429

Pe site-urile de socializare apare un anunţ potrivit căruia, pe la mijlocul lunii noiembrie, la Timişoara se organizează cursuri de iniţiere susţinute de Şcoala Focul Sacru. Se mai spune că locurile sunt limitate, ca atare cei interesaţi sunt îndemnaţi să se înscrie din timp. Nu se precizează nici o locaţie, chiar mai mult, se anunţă că locaţia va anunţată prin SMS tuturor celor care vor confirma în mod ferm prezenţa.

Dacă ne uităm pe pagina de internet a Fundaţiei Focul Sacru, cu sediul în Dumbrăviţa, Timiş, se precizează din start că nu este vorba de o sectă, că membrii sunt creştini ortodocşi şi catolici, că sprijină Biserica lui Hristos. După o serie de îndemnuri cu accente de spiritualitate creştină, urmează însă o parte mai confuză, referitoare la Iniţierea Focul Sacru, care, se spune, ar aduce cunoaşterea de sine, nemurirea, vindecarea trup-suflet-duh şi multe altele despre care se spune că fac parte din Marea Învăţătură a Iubirii, al cărei unic învăţător a fost Iisus Hristos, dar care îşi are rădăcinile în Iniţierea Zamolxiană (?!).

După toată această introducere cu un ridicat accent creştin şi mistic, urmează şi partea practică. Taxa de participare la cursul de iniţiere este de 200 de lei şi se achită înainte de începerea cursului. Cei care doresc să continue pe această cale vor trebui să parcurgă cinci etape de practică iniţiatică asistată pentru care se plătesc alţi 400 de lei. După terminarea acestui stagiu de practică, absolvenţii pot fi primiţi în Şcoala Focul Sacru. Nu se precizează care sunt condiţiile, dar dacă ne uităm pe Regulamentul de organizare şi funcţionare al Fundaţiei Focul Sacru, vedem ca orice nou membru va achita o taxă de înscriere de 400 de lei. Şi o cotizaţie lunară de 20 de lei. Nu tot regulamentul este public, doar o parte a acestuia, restul se află abia după înscriere.

Un simplu calcul ne duce la concluzia că, până la intrarea ca membru în Scoala Focul Sacru, se plătesc deja 1000 de lei, iar mai departe… Dumnezeu cu mila! Doar e un curs de spiritualitate creştină, care spune că luptă pentru apropierea oamenilor de divinitate. Sau e cumva doar o afacere? Caz în care ar trebui să deschideţi bine ochii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.