12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Spațiul Privat Virtual are două milioane de utilizatori VIDEO

Spațiul Privat Virtual are două milioane de utilizatori

Două milioane de contribuabili sunt înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV), un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia se pot depune declarații sau cereri, solicita documente sau verifica situația fiscală proprie etc. Transmiterea documentelor prin mediul electronic economisește atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

Reamintim că înregistrarea în SPV a devenit obligatorie, începând cu 1 martie 2022, pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.

Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale.

Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă.
Informații suplimentare cu privire la înrolarea în SPV se pot obține:
– accesând portalul ANAF, la secțiunea „Servicii Online”
– vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale – https://www.youtube.com/watch?v=SHXWtBP4jf4&t=3s și pentru persoane fizice, cu nume de utilizator și parolă – https://www.youtube.com/watch?v=XFQ9KJrI5v0 )
– telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primi pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Timișoara are nevoie de o strategie concretă de brand pentru a se dezvolta

Timișoara are nevoie de o direcție în care să se dezvolte. Orașului îi lipsește un brand,consideră Ovidiu Șandor, dezvoltator local, în cadrul dezbaterii „Timișoara...

Citește și :