6.1 C
Timișoara
vineri 13 februarie 2026

Spălarea rețelelor de apă în Făget și Bazoș

Luni, 22 noiembrie, între orele 8-16, în Făget vor avea loc lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Presiunea apei va fi scăzută pe străzile Ștefan cel Mare, Dorobanților, Calea Bichigiului, Sebastian Olariu, Gheorghe Doja, George Coșbuc, Mihai Eminescu, Calea Lugojului, Drumul Gladnei și Spitalului.

În perioada 22-26 noiembrie, zilnic între orele 9-15, în Bazoș, Petrovaselo și cartierul Ianculeasa din Recaș se va opri furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție din Bazoș. Pe tronsonul pe care se spală rețeaua apa va fi tulbure, iar în rest alimentarea cu apă va fi întreruptă.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.

Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Horia Colibășanu prezintă filmul expediției Nanga Parbat 2025

Horia Colibășanu, singurul român care a urcat toți cinci cei mai periculoși munți ai lumii, fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, prezintă la...

Scriitorii timișeni l-au ales președinte pe Robert Șerban

Publicistul timișorean Robert Șerban a fost ales ca nou președinte al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România. Mandatul său la conducerea filialei se...

Citește și :