6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Sortimente de înghețată gustate de zeci de mii de români sunt retrase urgent de pe piață. Conțin compuși cu potențial cancerigen

Mai multe loturi de înghețată Mars – Bounty, Twix și Snickers – au fost retrase de pe piața din România din cauza oxidului de etilenă la niveluri mai mari decât cele permise de legislația UE, a anunțat sâmbătă Autoritatatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Reprezentanții ANSVSA spun că peste 100.000 de bucăți de înghețată au fost retrase deja de pe piața din România. Comisia Europeană a decis vineri seară că produsele care conţin un aditiv numit roşcovă (caruba) şi contaminat cu oxid de etilenă, un pesticid cancerigen interzis în Europa, vor trebui retrase de pe piaţa europeană chiar dacă pesticidul nu este detectat.

Conform ANSVSA, producătorul de îngheţată Mars retrage de pe piaţa din România mai multe loturi de îngheţată Bounty, Snickers şi Twix, comercializată individual sau la cutie cu şase bucăţi, după ce s-a descoperit oxid de etilenă, un ingredient cu potenţial cancerigen, la niveluri mai mari decât cele permise de legislaţia UE.
Este vorba despre loturi de înghețată cu termen de valabilitate decembrie 2022, ianuarie, februarie sau martie 2023.
ANSVSA a publicat anunțul Mars cu lista loturilor retrase, compania menționând că niciun alt brand sau produs ale Mars sau alte loturi din aceleași produse sau produse cu alt termen de valabilitate nu sunt afectate.
Mars anunță și procedura de returnare a produselor din aceste loturi:
  • „Dacă ați achiziționat unul sau mai multe dintre produsele impactate și doriți să solicitați rambursarea costului, vă rugăm să trimiteți poza ambalajului fiecarui produs, împreună cu numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail și adresa dvs. poștală, la contactmars@mhmr.ro.
  • Pentru validarea cererii dumneavoastră, vă rugăm ca în poza/pozele transmise să fie vizibile data valabilității și codul lotului pentru fiecare produs. Aceste informații sunt pe spatele ambalajului, ca în poza de mai jos. Dacă solicitați rambursarea pentru mai multe produse, vă rugăm să trimiteți si o poză cu toate ambalajele produselor împreună:
  • Dacă ați achiziționat unul sau mai multe dintre produsele impactate și doriți să solicitați rambursarea costului, vă rugăm să trimiteți poza ambalajului fiecarui produs, împreună cu numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail și adresa dvs. poștală, la contactmars@mhmr.ro”.

Șeful ANSVSA: Peste 100.000 de bucăți de înghețată, retrase deja de pe piața din România

Directorul ANSVSA, Mihai Ponea, spune că peste 100.000 de bucăți de înghețată au fost retrase deja de pe piața din România.
  • „În acest moment, au fost retrase de pe piață peste 100.000 de bucăți de înghețată, la noi în țară, de o lună de zile, de când au avut loc aceste discuții la Comisie. Noi am făcut retragerea încă de acum o lună de zile. Aseară s-a decis că poate fi un risc pentru sănătatea consumatorului și toate țările din Europa au intrat în alertă și retrag de pe piață această înghețată.
  • Acest aditiv se utilizează ca aditiv și este natural, dar este vorba de un adiacent aditiv în componență căruia s-a găsit oxid de etilenă, un pesticid. Dar doar câteva loturi au fost contaminate de această gumă. Acest aditiv E410 este un aditiv natural, și acesta a fost tratat cu oxid de etilenă, câteva loturi, care a intrat în înghețată”, a spus Ponea, la Antena 3.
    Comisia Europeană: Produsele pe bază de gumă de caruba (E410) contaminată cu oxid de etilenă trebuie retrase integral
Companiile care au introdus pe piaţa Uniunii Europene produse care s-au dovedit a fi contaminate cu oxid de etilenă „vor trebui, sub controlul autorităţilor naţionale competente, să le retragă de pe piaţă şi vor fi rechemate” cele care au fost deja cumpărate de consumatori, a indicat unitatea de criză înfiinţată pe această temă, într-un comunicat consultat vineri seară.
Acest lucru, „pentru că nu se poate defini un nivel sigur de expunere pentru consumatori”, conform termenilor comunicatului dat publicităţii după trei reuniuni de criză desfăşurate la 29 şi 30 iunie şi 13 iulie.
Rechemarea se referă la produsele care conţin gumă de caruba, un aditiv (E410) utilizat în special în îngheţate, care a fost contaminată cu oxid de etilenă – acest lucru nu este cazul tuturor loturilor. Acest „agent cancerigen, mutagen şi toxic pentru aparatul reproducător” este interzis în Uniunea Europeană, dar a fost detectat în numeroase produse importate sau provenind din produse importate contaminate.
Numai în Franţa, câteva sute de referinţe de îngheţată, precum şi mai multe produse (susan, condimente, infuzii, suplimente alimentare, zahăr pudră) au făcut, din toamna anului 2020, obiectul unei proceduri de rechemare care poate pot fi consultată pe site-ul Represiunii fraudelor (DGCCRF).
ONG-ul Foodwatch, precum şi sindicatul Solidaires CCRF&SCL al agenţilor DGCCRF, au alertat recent acuzând autorităţile că doresc „să lase să intre pe piaţa europeană produse” a căror contaminare ar fi „sub pragul detectabil”, adică 0,02 mg/kg pentru produsele fabricate înainte de 14 iunie 2021.

Ce este guma de caruba

Guma de caruba este o polizaharidă utilizată ca aditiv alimentar. Aceasta este comercializată sub formă de pudră alb-gălbuie sau sub formă de gel. Este obţinută din seminţele arborelui de caruba, cultivat în principal în zona Mediteranei. Guma de caruba (E410) este folosită ca agent de îngroşare şi stabilizator în produsele alimentare, cosmetice şi medicamente. În procesul de fabricare a E410 se poate folosi, în funcţie de procedeul urmat, acid sulfuric, etanol şi izopropanol.
Guma de caruba (E410) este un aditiv alimentar cu rol de emulgator, stabilizator, agent de îngroşare, de umplere şi de aglomerare. Este un produs natural, obţinut din arborele de roşcov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :