Sorin Grindeanu: Vom descentraliza lucrările CNAIR către autoritățile locale

70

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, la Călărași, că ministerul condus de acesta va descentraliza lucrările coordonate de CNAIR către autoritățile locale, deoarece compania națională este „sufocată” de proiecte.

„S-au făcut paşi importanţi în asocierea Consiliilor Judeţene Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi pentru drumul transregio de la Galaţi-Brăila la Călăraşi şi face parte această asociere din ceea ce am anunţat că doresc să fac. Aici s-au făcut paşi importanţi şi se vor face în perioada următoare şi anume faptul că lucrări de acest tip plus lucrări pentru variantele ocolitoare vreau ca Ministerul Transporturilor şi anume CNAIR-ul să le descentralizeze, să le dea către autorităţile locale.

Explicaţia este simplă, am mai dat-o, o mai spun o dată: în acest moment CNAIR-ul are în gestiune foarte multe proiecte şi, din păcate, este sufocat de toate aceste proiecte şi atunci acest proces de descentralizare este unul pe care îl voi urmări şi îl vom face”, a declarat Sorin Grindeanu, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Călăraşi.

Acesta a menţionat că „s-au făcut paşi importanţi” în aşa fel încât asocierea dintre cele patru judeţe să preia în gestiune ceea ce înseamnă drumul transregio.

Ministrul Transporturilor a spus că a discutat cu constructorul pasajului de la Drajna, al cărui termen de finalizare este, conform contractului cu CNAIR, anul 2023, însă constructorul s-a angajat să îl termine înainte de termenul din contract, respectiv la finalul acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.