SONDAJ | Peste jumătate dintre români cred că situația țării e mai rea ca acum 30 de ani

46

Majoritatea românilor consideră că situaţia ţării este mai rea acum decât în urmă cu peste 30 de ani, însă majoritatea tinerilor de 18-29 de ani crede că situaţia ţării este mai bună acum, potrivit unui sondaj INSCOP, citat de Agerpres.

Întrebaţi ce cred despre situaţia generală din România, comparativ cu cea de acum 30 de ani, 54% dintre respondenţi spun că este mai rea, 35,6% că este mai bună, 8,5% că este la fel, iar 1,9% nu răspund.

Românii cu venituri mici și puțină educație, mai convinși că e mai rău ca în 1989

Pe de altă parte, peste 43% dintre români este de părere că situaţia generală a României va fi mai bună peste aproape 30 de ani, în 2050 (57% dintre tinerii de 18-29 de ani cred că situaţia ţării va fi mai bună în 2050), 14,3% că va fi la fel, iar 34,5% că va fi mai proastă decât cea din prezent. Ponderea non-răspunsurilor este de 7,7%.

Conform sondajului, cei care cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situaţia în România este mai bună decât în 1989 sunt: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară, gulerele albe şi persoanele care declară că veniturile lunare le permit să aibă tot ce le trebuie fără să se restrângă de la nimic.

Persoanele cu venituri care nu le ajung nici pentru strictul necesar şi persoanele cu educaţie primară cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situaţia din România este mai rea decât în 1989.

60% dintre respondenți sunt pentru înființarea unor regiuni cu mai multe județe

În ceea ce priveşte Reforma administrativ teritorială, 60,7% dintre români cred că aceasta ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România, în timp ce 31,9% sunt de părerea contrarie, iar 7,4% nu ştiu sau nu pot aprecia.

În condiţiile în care reforma administrativ-teritorială ar putea cuprinde posibilitatea unificării/comasării unor localităţi, 60,8% dintre respondenţi consideră că reforma administrativ teritorială ar putea îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România, 35,3% sunt de părerea contrarie, iar 3,9% nu ştiu sau nu pot aprecia.

59,9% dintre respondenţi declară că ar avea o părere bună despre posibilitatea înfiinţării unor regiuni care să reunească mai multe judeţe, 34,4% că ar avea o părere proastă, iar 5,8% nu ştiu sau nu răspund.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.