Șoferul de TIR care a ucis o familie cu doi copii și încă un șofer, într-un dublu impact, refuză pedeapsa magistraților

4776

Şoferul de TIR care a ucis 5 oameni, între care doi copii mici, la Pădurea Sarului, județul Olt, nu vrea la închisoare. Bărbatul a făcut apel la decizia tribunalului, care a hotorât şi că are de plătit 3 milioane de euro despăgubiri.

Bărbatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dar contestă decizia Judecătoriei Balş.

Apel au formulat şi părţile civile din dosar, care urmează să primească daune materiale şi morale de peste 3 milioane de euro. În urma accidentului violent au pierit cinci persoane. Este vorba de doi craioveni şi cei doi copii ai lor, dar şi craioveanul Mihai Bobocică, antrenor emerit de tenis de masă.

Accidentul în urma căruia şi-au pierdut viaţa cinci persoane a avut loc pe 24 aprilie 2017, pe DN 65, în zona Pădurea Sarului, Olt. În timp ce un TIR urca o rampă, o anvelopă a explodat, iar șoferul a pierdut controlul direcției. Autovehiculul a intrat pe contrasens, unde a lovit în partea stângă un autoturism condus din sens opus de un bărbat în vârstă de 62 de ani.

Apoi, TIR-ul a intrat frontal într-un alt autoturism. În urma impactului violent, șoferul primei mașini a fost rănit grav. Bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Slatina, unde a decedat. În al doilea autoturism lovit de TIR se aflau doi soți și cei doi copii ai lor, de patru și doi ani. În ciuda eforturilor medicilor, nimeni nu a putut fi salvat.

În urma anchetei, procurorii au stabilit că şoferul TUIR-ului circula cu 88 km/h în loc de 70 km/h. În urma anchetei s-a mai stabilit că anvelopele tirului erau uzate. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care cea de pe patea stânga faţă a explodat.

Şoferul de TIR a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă la începutul lunii aprilie 2019. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Balş, instanţă care s-a pronunţat pe 21 noiembrie. Inculpatul a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

De asemenea, instanţa a admis acţiunile civile formulate de familiile victimelor. Valoarea totală a daunelor morale depăşeşte 3 milioane de euro.

Hotărârea Judecătoriei Balş a fost atacată cu apel de inculpat şi părţile civile la Curtea de Apel Craiova. Judecătorii craioveni urmează să dea o sentinţă definitivă în acest dosar. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 4 februarie.

Sursa: observatortv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ