3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Șofer de TIR bulgar, prădat într-o parcare de pe autostrada A1

Hoții care acționează pe raza autostrăzilor din România au lovit din nou, de această dată pe tronsonul Deva – Sibiu al A1. Un bulgar care a oprit pentru a se odihni într-o parcare în zona orașului Orăștie a fost surprins de un individ în vârstă de 27 de ani care a reușit să-l păcălească și să-l lase fără bani.

Hoțul român a profitat de faptul că șoferul străin dormea și, prezentându-se ca un conducător auto cu probleme tehnice la mașină, a reușit să-i sustragă bulgarului 100 de euro pe care acesta îi avea în propria camionetă.

„Cetățeanul bulgar a reclamat că persoane necunoscute i-au sustras 100 de euro din autoutilitară. Fusese trezit din somn şi indus în eroare sub pretextul că are o defecţiune la autovehicul, context în care i-a fost furată din cabină suma respectivă. În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei Municipiului Orăştie, a fost identificat un tânăr de 27 ani, din municipiul Piteşti, faţă de care poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, în vederea luării măsurilor legale”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Sursa: hunedoaralibera.ro

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Citește și :