9.1 C
Timișoara
sâmbătă 14 februarie 2026

Socant! Animale sălbatice, ținute în captivitate de braconieri din vestul țării! (foto)

Polițiștii din vestul țării par să fi declarat război braconierilor. După ce săptămâna trecută polițiștii cărășeni au efectuat mai multe controale la locuințele unor bărbați bănuiți că au participat la o vânătoare ilegală, astăzi a venit rândul celor din județul Timiș să îi ia în vizor pe cei care vânează fără autorizație.

Polițiștii Secției 5 Rurale Belinț și ai municipiului Lugoj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat în această dimineață opt percheziții pe raza localităților Topolovățu Mare, Sustra și  Teș,  la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni la regimul armelor și munițiilor și braconaj. Acțiunea s-a dovedit a fi una fructoasă, fiind confiscate mai multe arme și trofee de vânătoare. De asemenea, au fost găsite în captivitate trei animale sălbatice.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj, în care sunt vizate 4 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani.

În urma percheziției, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor o armă artizanală, o arbaletă, 30 tuburi de cartușe folosite de calibre diferite, 101 alice, 71 de cartușe, 2 cutii de petarde, 7 trofee de căprior, un trofeu de cerb lopătar, 3 trofee de mistreț, 60 kg carne lucru de vânat, o plasă monofilament și mai multe capcane cu laț.

Totodată la două dintre cele 8 locuințe au fost identificate un cerb lopătar, un cerb carpatin și o vulpe, deținute ilegal în captivitate”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.

În urma perchezițiilor, două persoane, în vârstă de 29 și 33 de ani, au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

Sursă: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Restricții de circulație rutieră în vederea realizării lucrărilor la infrastructură feroviară și branșamentelor de gaz

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea sau, după caz, închiderea circulației rutiere, în mai multe zone din oraș, începând...

Solidaritate de breaslă în teatrul românesc – Campania Națională „Artiștii pentru Artiști”, ediția 22

Luna martie = luna solidarității de breaslă în teatrul românesc. Campania Națională „Artiștii pentru Artiști”, ediția 22 (Proiect permanent al UNITER) Din 2002, Campania...

Citește și :