Șoc la vârful PNL! Cum a fost umilit un lider greu al PNL din vestul țării, de conducerea centrală

550

La nivel local au existat, încă de săptămâna trecută, zvonuri că primarul Gheorghe Falcă se află pe lista PNL pentru Europarlamentare doar pe un loc 7, neeligibil și se conturau opinii conform cărora acesta nu va apărea pe lista finală a partidului. Această decizie având la bază imaginea proastă, din ultima vreme,  a primarului Gheorghe Falcă și eventuala lipsă de expertiză a acestuia în vreun domeniu de interes.

PNL și-a conturat lista pentru alegerile europarlamentare, primul pe aceasta urmând să fie chiar liderul partidului, Ludovic Orban. Alte nume grele, precum Gheorghe Falcă sau Vlasile Blaga au fost înlăturate, potrivit unor surse din interiorul formațiunii.

Conform surselor citate, pe lista scurtă pentru alegerile europarlamentare se află în acest moment: Ludovic Orban, Siegfried Mureșan (venit recent din PMP), Ionel Dancă Marian Jean Marinescu, Daniel Buda, Violeta Alexandru (propusă de Cioloș pentru a prelua functia de ministru delegat pentru dialog social), Cristian Bușoi.

Justificarea din interiorul partidului ar fi fost că PNL poate pierde mandate de primari la Alba și Arad cu aceste nominalizări.

Oficial, criteriile care vor sta la baza alegerii candidaților pentru europarlamentarele din 2019, vor fi stabilite în următorul Consiliu Național, care ar fi trebuit să se organizeze în luna iunie.

Președintele PNL a declarat că va „fi foarte exigent în ceea ce priveşte candidaţii. Nu poţi să trimiţi pe oricine la Bruxelles. Candidaţii trebuie să aibă expertiză cel puţin într-un domeniu, pentru că acolo dezbaterea în comisiile de specialitate este extrem de serioasă, iar noi, ca să existăm în această dezbatere şi să putem influenţa deciziile în avantajul României, trebuie să avem oameni foarte bine pregătiţi”.
sursa:  stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ