22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Șoc la Tarom! Mai mulți angajați, infectați cu COVID. Ce a decis compania în privința zborurilor

Doi angajaţi ai companiei TAROM au fost testaţi pozitiv cu virusul SARS-COV-2, ambele persoane aflându-se în prezent în autoizolare la domiciliu, împreună cu familia, urmând un tratament medicamentos.

„Urmare a confirmării diagnosticului celor doi salariaţi, în cadrul companiei TAROM a fost declanşată o anchetă epidemiologică pentru identificarea şi înlăturarea pericolului de răspândire a virusului printre ceilalţi angajaţi ai companiei, fiind luate toate măsurile dispuse de autorităţi. Menţionăm că cei doi angajaţi nu au interacţionat, în îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu ce le revin, cu echipajele sau personalul auxiliar al aeronavelor”, precizează TAROM.

Încă de la apariţia primelor cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2, compania TAROM a pus în aplicare un Plan de măsuri stricte pentru prevenirea contaminării angajaţilor, a echipajelor de zbor şi a pasagerilor. Astfel, conform procedurii, aeronavele companiei care transportă pasageri şi mărfuri sunt supuse măsurilor antiepidemice.

După efectuarea fiecărei curse, cabina de pasageri, cabina piloţilor, toaletele, bucătăria, cala de bagaje, scările şi toate celelalte suprafeţe ale aeronavei cu care pasagerii sau personalul intră în contact sunt curăţate şi dezinfectate, iar la finalul fiecărei zile de zbor aeronavele sunt dezinfectate suplimentar prin nebulizare. Mai mult, pe timpul desfăşurării misiunilor, angajaţii poartă mască, vizieră, mănuşi si halat de protecţie.

Sursa: newsweek.ro

Alte subiecte :

Aderare dar fără drepturi depline crede Alin Nica

În calitate de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a asistat la inaugurarea uneia din cele mai importante investiții în infrastructură in partea...

Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

Peste 120 de copii și părinți au vizitat expoziția de instrumente muzicale desfășurată timp de 8 duminici consecutive în cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița. Dincolo de...

Citește și :