Smithfield România a oferit familiilor nevoiașe aproximativ 400.000 de mese calde

279

Din 2009, de la lansarea programului „Hrană pentru suflete” Smithfield România a oferit familiilor nevoiașe aproximativ 400.000 de mese calde.

Timp de 10 ani consecutiv, prin intermediul programului de responsabilitate socială „Hrană pentru suflete”, voluntarii Smithfield România au oferit 397.000 de mese calde familiilor nevoiașe din județele Timiș și Arad. Prin acest program inițiat în 2009, Smithfield România împreună cu cele 20 de organizații neguvernamentale partenere oferă cu titlu gratuit carne și produse din carne Comtim, contribuind astfel la hrana zilnică a persoanelor aflate în situații de risc social.

„<<Hrană pentru suflete>> este unul dintre programele de suflet ale voluntarilor Smithfield România, prin intermediu căruia, compania noatră, alături de organizațiile neguvernamentale partenere se implică în sprijinirea persoanelor defavorizate. În cei 10 de ani de când s-a implementat acest program, au fost oferite peste 397.000 de mese calde celor în situații vulnerabile, care au avut nevoie de ele. Vrem ca fiecare acțiune a voluntarilor Smithfield România să conteze, vrem să venim în sprijinul comunităților în care trăim și ne desfășurăm activitatea”, a declarat Cristina Bodea, Director Sustenabilitate Smithfield România.

Programul „Hrană pentru suflete” este un model reușit de interacțiune civică, ce pune împreună voluntari și resurse din mediul de afaceri și societatea civilă, cu scopul de a genera acțiuni directe, eficiente, menite să sprijine nemijlocit persoanele și familiile aflate în situații de vulnerabilitate socială.

Și în acest an, voluntarii Smithfield România și Lions Club Timișoara Dinamic Plus, precum și beneficiarii Fundației pentru Voi și ai Serviciului de ajutor Maltez Timișoara au avut ocazia de a petrece o zi împreună, implicându-se, alături de echipa cantinelor celor 2 ONG-uri, în toate etapele, de la pregătirea și gătirea produselor de carne Comtim până la aranjarea și servirea mesei.

Până în prezent, printre organizațiile partenere ale acestui program se numără: Asociația Creștină “Iisus Speranța României”, Federația Caritas a Diecezei Timișoara prin centrele: Casa Mama și Copil, Adăpostul de Noapte “Parter Jordan” și Adăpostul pentru femei “Casa Maria a Apostolilor”, Fundația “Rudolf Walter”, Asociația “Mana”, Fundația “Timișoara’89″, Fundația “Pentru Voi”, Casa “Deborah”.

Programul „Hrană pentru suflete” va continua și în anii următori, fiind parte integrantă a strategiei de dezvoltare sustenabilă a companiei în România.

Smithfield România a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase programe de sustenabilitate și implicare socială, fiind, printre altele: iniţiator al programului “Hrană pentru suflete”- de sprijinire a familiilor cu nevoi sociale, sponsor al proiectului „Ziua Mondială a Monitorizării Calităţii Apei”, un program de analiză şi monitorizare a calităţii apelor implicând elevii şi studenţii, iniţiator al programului de responsabilitate socială ”Smithfield Friends” – program de încurajare a voluntariatului în rândul angajaților. Programele de responsabilitate socială ale Smithfield România au fost recunoscute local și internațional, voluntarii companiei fiind recompensați cu numeroase premii, printre care: Smithfield Foods “Environmental and Sustainability Awards 2014”, „Diploma de excelență” (PR Awards, 2014), precum și premiul 2 și nominalizări în cadrul galelor Romanian CSR Awards, edițiile 2013, 2015 și 2016, dar și cel mai recent premiu: Smithfield Foods Sustainability Awards 2017 – pentru bune practici în materie de programe de sustenabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.