Sistem inteligent de parcare şi de detectare a neregulilor, în centrul Timişoarei. Vor fi montați senzori în asfalt

358

Şoferii din Timişoara vor avea parte de parcare inteligentă pe străzile din zona centrală a oraşului. Atenţie! Sistemul va detecta şi parcarea frauduloasă.

Astfel, senzorii care urmează să fie amplasați în asfalt vor gestiona toate locurile de parcare. Cu ajutorul lor, şoferii vor afla unde este permisă parcarea şi unde există locuri libere. Însă senzorii vor anunţa autorităţile şi dacă o maşină e parcată pe un loc interzis.

“Sistemul inteligent va fi implementat în zonele roşie şi verde unde sunt aproximativ 2.000 de locuri de parcare. Sistemul va afişa în timp real dacă un loc este ocupat sau nu, iar prin sincronizarea cu sistemele de plată se va verifica automat dacă există parcare frauduloasă, situaţie în care un insector de zonă va fi notificat pe tabletă unde îşi găseste clientul să îi aplice amenda”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Momentan este lansată procedura pentru întomirea studiului de fezabilitate care va arăta ce investiţie presupune un astfel de sistem. Studiul de fezabilitate costă 8.000 de euro, fără TVA, şi va fi achitat de Societatea de Drumuri Municipale, regie care se va ocupa şi de organizarea licitaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.