8.1 C
Timișoara
vineri 13 februarie 2026

Simonis nu crede că Fritz ar fi corupt, dar îi bate, totuși, obrazul: ,,Când am încercat să schimbăm legislația în domeniul incompatibilității, Fritz și useriștii săi s-au opus vehement”

,,Am încercat să schimbăm legislația incompatibilității, dar USR s-a opus, iar acum s-a ajuns în situația în care e primarul Dominic Fritz în acest moment, a declarat Alfred Simonis, liderul PSD Timiș. El mai spune că nu crede că un primar ar trebui să rămână fără mandat pentru o asemenea speță, dar că legislația actuală asta spune, iar când primari PSD erau suspendați pentru cauze similare, cei de la USR au refuzat schimbarea/clarificarea legislației.

Simonis subliniază că un mandat de primar ar trebui să poată fi revocat pentru cauze grave, nu pentru asemenea situații.

”Vreau să fiu foarte, foarte clar, în județul Timiș și în toată România, sute de primari social-democrați, liberali sau membri ai altor partide politice și-au pierdut mandatul pentru același tip de eroare administrativă pe care a făcut-o și Domini Fritz. Vă spun din capul locului însă că abordarea mea a fost în permanență și nu se va schimba, indiferent de interesele politice de moment, că un primar, un demnitar ales, trebuie să-și piardă mandatul pentru infracțiuni grave sau pentru contravenții grave, sau pentru încălcări ale legii căii penală, că e administrativă, că e orice, civilă, Foarte grave. În același timp, vă spuneam că avem sute de primari în România ce și-a pierdut mandatele pe mai puțin, făcând mai puțin decât a făcut Fritz. Legea e aceeași și pentru unii și pentru ceilalți”, a declarat Simonis.

Alți primari și-au pierdut deja mandatul pentru asemenea probleme, dar nu erau de la USR, care îi făcea atunci infractori, a mai spus social-democratul.

”În 2024 am avut primarul de Șandra și primarul de Recaș care au avut același tip de conflict de interes, și-au pierdut mandatele sau dacă nu le-au pierdut, nu au putut candida în egală măsură. Cred că legislația trebuie să fie mai clară, iar alesul trebuie să poată fi demis sau să nu poată candida pentru că e ales de oameni, până la urmă, pentru chestiuni serioase pe legislația actuală. Oameni buni, dacă ai acasă contract cu furnizorul de energie electrică cu care ai și la Consiliul Județean, dacă ești președinte, ești un conflict de interes. Ori, acum 10 ani, în România aveai un singur furnizor de energie electrică, aveai de ales unde rămâi fără energie electrică acasă sau la consiliu, pentru că legea nu face excepții”, continuă Simonis.

El spune că a discutat cu Fritz pe această temă și că i-a adus aminte că cei de la USR au refuzat să susțină corectarea legislației.

”Mai e ceva ce ar fi de adăugat, și i-am spus și lui Dominic, cât am fost în Parlament am încercat în mai multe rânduri să schimbăm legislația în domeniul incompatibilităților și a conflictul de interes. Cei mai vehemenți împotriva schimbări au fost colegii de la USR. Motiv pentru care nici nu s-a făcut. Pentru că pe vremea ceea, colegii de la USR erau mulțumiți că primari, PSD-iști, liberali, pierdeau mandatele în toată România și erau făcuți infractori. Repet, în Timiș am avut Șandra, Recaș și în ultimii 4 ani, am avut Deta, am avut Criciova. și alții nu-mi amintesc acum. Ori legislația nu poate fi așa. Ne convine astăzi, că sunt PSD-iști, ea e bună, dacă nu mai sunt PSD-iștii, e rea. Atunci când iei decizii în administrație, în politică, în legislativ trebuie să fii responsabil și să nu-ți influențeze părerile interes de moment”, a concluzionat liderului PSD Timiș.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Viitorul serviciilor medicale nu poate fi conceput fără inteligența artificială

Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), inițiator al evenimentului, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, a organizat vineri, 13 februarie...

Distracție pentru cei mici și surprize de Ziua Îndrăgostiților, la Iulius Town

În Iulius Town au loc mai multe surprize pentru întreaga familie, în acest weekend. De Ziua Îndrăgostiților, te așteaptă surprize: baloane în formă...

Citește și :