3.1 C
Timișoara
sâmbătă 7 decembrie 2024

Simonis îi bate din nou obrazul lui Alin Nica!

Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, susține într-un comunicat de presă ca incompența demnă de speriat a liberalului Alin Nica face de petrecanie partea finală a derulării Capitalei Culturale Europene

Iată lunga listă a alegațiilor formulate de Simonis la adresa șefului Consiliului Județean Timiș:

„Programul Timișoara Capitală Culturală Europeană a ajuns bătaia de joc a unor politicieni care nu înțeleg importanța acestui proiect, care gândesc cinic și doar în scop electoral.

În mandatul fostului ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, am colaborat îndeaproape atât cu ministerul, cât și cu autoritățile locale pentru implementarea rapidă a proiectelor finanțate pentru Timișoara CCE. Părea că am găsit tot timpul înțelegere și bunăvoință din partea tuturor celor implicați. Condus de o echipă mai mult decât incompetentă, în frunte cu Alin Nica, Consiliul Județean Timiș nu a reușit să cheltuie fondurile alocate programului și a avut nevoie de o Ordonanță de Urgență pentru prelungirea termenului de folosire a banilor până anul viitor, adică până când Timișoara nu va mai fi Capitală Culturală Europeană. Mai mult, după OUG, printr-o adresă, Ministerul Culturii solicită Primăriei Timișoara, instituție care a folosit sumele primite, să returneze banii alocați până acum, suma ridicându-se la aproximativ 40 de milioane de lei, pe motiv că aceștia au fost cheltuiți înainte de emiterea Ordonanței de Urgență a Guvernului care prevede prelungirea termenului limită de cheltuire a sumelor alocate până în 2024. Noaptea minții!

Lucrurile nu vor rămâne așa, vă asigur! Nu putem lăsa ca politicieni incompetenți să saboteze un astfel de proiect doar pentru a putea da vina pe alții și a puncta electoral. Această Ordonanță de Urgență va fi modificată în Parlament în cel mai scurt timp pentru ca programul Timișoara Capitală Culturală Europeană și timișorenii să nu aibă de suferit. Astfel de acțiuni orchestrate de menestrelul Alin Nica trebuie să înceteze, pentru că acesta nu este singurul proiect sabotat de președintele Consiliului Județean Timiș. Președintele PNL Timiș a ales să ceară prelungiri ale termenelor de cheltuire a banilor alocați TCCE în încercarea de a masca propriile deficiențe manageriale, fiind preocupat doar de jocuri politice subterane prin care să-și asigure un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Timiș”.

Alte subiecte :

Educația socialistă și cultura politică

Rezultatele alegerilor parlamentare din 1 decembrie oglindesc perfect modul de gândire, gradul de înțelegere de către români a lumii în care trăiesc. Nu e...

Două mașini s-au izbit în Chișoda! Poliția a deschis un dosar penal

Două mașini s-au izbit sâmbătă într-o intersecție din Chișoda. Este vorba despre un mașina condusă de o femeie de 35 de ani, care s-a...

Citește și :