Sfârșitul lumii

785

Sufletește, omenirea este de mult pregătită pentru sfârșitul lumii. De cel puțin patru decenii, imaginarul nostru este bombardat cu filme despre cum un virus letal va conduce nu doar la decimarea populației planetei, ci chiar la o extincție totală. Nu este însă vorba doar de ficțiune pură, ci și de filme care, uneori, se referă la situații reale. Cum este și filmul american Alerta (Outbreak, în original), în care celebrii Dustin Hoffman, Morgan Freeman, Renée Russo, Kevin Spacey şi Patrick Dempsey luptă cu un virus adus din Zair în America de o maimuță scăpată în libertate. Sigur, pentru publicul din anul 1995, era foarte clar că respectivul film se referea la ucigașul virus Ebola, o febră hemoragică neiertătoare ce face și azi victime în Africa. Asta fiindcă nici acum nu a fost descoperit vreun remediu împotriva lui. Dar aproape nimeni nu mai spune nimic despre o asemenea amenințare din simplul motiv că el a fost izolat. Acolo, în nenorocita aia de Africă.

Cu filmul Contagion, lansat în 2011, lucrurile se schimbă însă radical. În acest moment, ficțiunea este considerată, în lumea cinematografiei americane, drept prevestirea cea mai completă — dacă se poate spune așa — a ceea ce se întâmplă, de câteva luni, cu epidemia de coronavirus: milioane de oameni sunt ucise de un virus misterios ce pare să fi pornit de la un porc mușcat de un liliac. Nu mai are nicio importanță că filmul Contagion trimite la virusul SARS, nu mai contează decât faptul că pacientul zero e o femeie, nu mai contează o serie de mici inexactități. Singurul lucru ce creditează o asemenea așezare a realității în ficțiune e nevoia străveche a omului de a crede în semne. Care, cu cât sunt mai misterioase, cu atât sunt mai vârtos validate. Am semnalat aceste nepotriviri dintre datele ficțiunii cinematografice și realitate fiindcă — așa cum probabil ați aflat —, în 1981, apărea un roman cu titlul The Eyes of Darkness (Ochiul întunericului), semnat de Dean Koontz, despre o armă biologică, „Wuhan-400”, produsă într-un laborator militar din, culmea, Wuhan, China. Ce poți spune în fața unei asemenea coincidențe? Nimic altceva decât că, în fine, ficțiunea bate viața.

Mircea Eliade numea asemenea coincidențe „epifanii”, iar textele sacre, mai puțin spectaculoase, le numesc, pur și simplu, profeții. Dar, fiindcă lumea de azi nu mai creditează „naivitățile” textelor sacre, iată că un film reușește acest lucru fără niciun efort. Și, ca o consecință gratulatorie, toți cei care participă la acest minim efort de interpretare primesc cea mai prețioasă recompensă: înțelesul ascuns, ocult, secret. Acest înțeles e însă unul mai otrăvit decât pare la prima vedere fiindcă o asemenea înțelegere — cea mai simplă, cea mai directă — vine doar din teoriile conspiraționiste. Oricât de mult ar vrea unii să ne spună că lumea e condusă de o mână de oameni, eu tot cred că și o familie cu 4–5 membri e greu de dus într-un singur sens, darămite o lume…

În fine, cei care privesc asemenea filme ca fiind adevărate profeții primesc încă un lucru mult mai important decât toate: speranța salvării. Da, mai toate superproducțiile despre lumea la o răsuflare de disoluție ne aduc salvarea în ultima clipă. Cred că de prea multă vreme noi ne trăim realitatea în asemenea momente de triumf virtual. Asta fiindcă încrederea în clasa conducătoare din toată lumea e tot mai firavă.

LĂSAȚI UN MESAJ