Perimetre semimobile, ascunse privirii sau numai discret distribuite sub alte suprafețe, direct perceptibile, acestea… Adăposturi de vreme rea pentru manuscrise și relicve prețioase, broderii destrămate ori bilețele cu scrisul cvasievaporat, imposibil de expus fără riscuri la vedere ori în sfera de acțiune a altei inteligențe, a altui suflet… Arhive sentimentale, intime, locuri rău famate unde s-au înghesuit temeri și riscuri mai vechi și mai noi, dar mereu actualizabile (căci istoriile se reînnoiesc sub alte culori și flamuri la infinit)…
Sertarele refac ceva din misterul virtualității pure, cu geometrii variabile. Ce contează în cazul unui sertar? Lungimea, lățimea, înălțimea? Un stick de memorie computerizată azvârlit neglijent, în grabă, cândva, pe fundul sertarului mașinii de cusut Singer a bunicii și regăsit după căutări zadarnice reluate obsesiv, poate tezauriza muzee imaginare și biblioteci din Alexandria…
Expoziția Suzanei Fântânariu aduce în raza vizuală densitatea de promisiuni și de certitudini, refulate sau nu, a mitologiei spațiilor complementare, îmbucate unele într-altele, depozitare de comori nerevelate sau gata de a reînvia în lumina de odinioară. Pariul unei artiste de excepție cu fiecare privitor în parte… Un dar magic, un transport instantaneu pe tărâmuri ale grației și măiestriei creativității… „Ești și tu în acest sertar, nu-ți mai rămâne decât să mă descoperi pe mine… Dar și dacă te vei regăsi numai pe tine, vei ieși din acest labirint în linie dreaptă altul decât ai intrat. Măcar cu certitudinea că o sală de expoziții e un sertar care ne conține pe amândoi, artist și vizitator, Oedip în fața Sphynx-ului…”
Ovidiu PECICAN
