În plină furtună suveranistă generatoare de crize politice în (prea) numeroase state europene, un grup de cercetători desprinși parcă din alte lumi a venit la final de an să ne amintească de moneda euro și de viitorul Uniunii în care ne aflăm. Studiile lor, grupate în volumul ”Euro – liantul stabilității” au apărut, recent, la Editura Academiei. Editorii acestei lucrări-eveniment sunt domnul Eugen Dijmărescu, cercetător, consultant al BNR  și doamna Simona Moagăr-Poladian, directoare a Institutului de Economie Mondială din cadrul Academiei Române. Întregul proiect a pornit de la nevoia de a evalua profilul și impactul monedei unice la împlinirea a 25 de ani de funcționare pe piață și a stat, inevitabil sub convingerea tuturora că ”euro este un activ politic” (Eugen Dijmărescu). Așadar, cercetările nu s-au cantonat în sfera monetară ci au preluat, după caz, elemente din economic, politic sau din politicile publice spre a obține o imagine complexă, realistă, vie.

Observația care ne întâmpină încă din primele pagini și apoi revine în mai multe capitole este aceea că nu avem, încă, o uniune politică propriu-zisă, fapt care împiedică formarea uniunii fiscale și funcționarea optimă a monedei euro ca ”ancoră pentru reforme” (Silviu Cerna). Ca urmare, costurile tranzacțiilor și ale investițiilor depind de fluctuațiile politicilor sau agendelor naționale. În timp ce pentru România, adoptarea monedei unice ar semnifica ”revenirea la civilizația occidentală” iar amânarea acesteia echivalează cu ”renunțarea la accelerarea creșterii economice”, pe fond trebuie subliniat pentru toate mințile care se opun or tergiversează acest pas decisiv, faptul că odată integrați euro-zonei, dispare riscul valutar, se reduc ratele dobânzilor și crește volumul investițiilor directe. Adică realitatea economică este în măsură să contrazică predicțiile populist-izolaționiste. Cu toate acestea, lipsa unui consens politic construit în jurul ideii că adoptarea monedei euro trebuie să fie un obiectiv strategic (Gabriela Mihailovici) și apoi a unuia asupra sustenabilității si durabilității politicilor naționale menite să susțină eforturile de ajustare economică, nu vom putea depăși actualul blocaj al voinței politice pentru îndeplinirea criteriilor de convergență.

Acestor două lecții majore despre impactul monedei euro le urmează patru capitole care constituie, fiecare, o pledoarie pentru moneda unică din câte o perspectivă rar discutată în spațiul public românesc: euro ca bun public (Amalia Fugaru), rolul monedei europene ca ”furnizor de stabilitate pe piețele internaționale” (Simona Moagăr Poladian), mecanismele introducerii euro digital (Iulia Monica Oehler Sincai) și, respectiv, rolul euro în economia verde (Claudia Gabriela Baicu). Conceptul de bunuri  publice este aproape un exotism în România, cu toate că ne bucurăm deplin de asemenea bunuri precum aerul sau apa mărilor și oceanelor. Cu atât mai mult ideea unui bun public european, reprezentat de o monedă reală ne obligă să realizăm saltul mental de la individualismul gospodăriei de familie la beneficiile și obligațiile unei avuții care depășește în anatomia sa internă, suma activelor naționale. Aflăm apoi, că, dincolo de problemele majore cu care s-a confruntat Uniunea Europeană: crizele financiare internaționale, pandemia, creșterea costurilor cu energia și materiile prime, moneda euro a reușit să protejeze economiile euro-zonei și să se impună drept a doua monedă în ponderea valutelor lumii în rezervele oficiale. ”O monedă dominată oferă statului emitent numeroase avantaje economice, financiare și strategice” (Simona M. Poladian), ceea ce presupune că România, ca parte a UE ar beneficia de toate aceste atuuri. Digitalizarea euro proiectată să înceapă din 2025 ar întări reziliența Uniunii în contextul obligatoriu al consolidării autonomiei strategice dar stă, încă, sub riscuri deloc de ignorat precum dezintermedierea bancară sau posibilele atacuri cibernetice. La polul optimist citim despre moneda euro ca ”monedă a tranziției verzi” deja din bugetul multianual 2021-2027 care alocă 30% economiei verzi, precum și din Mecanismul de Redresare și Reziliență structurat pentru a susține 37% din acest proces. Instrumentul cel mai utilizat îl reprezintă obligațiunile verzi, ”statisticile Fondului Monetar Internațional relevând că cea mai mare parte a emisiunilor cumulate de obligațiuni verzi sunt denominate în euro” (Claudia Baicu). Menținerea acestei tendințe va duce la consolidarea rolului monedei europene precum și a atractivității piețelor financiare ale UE.

Și, totuși, moneda euro nu este doar un simbol al bunăstării și creșterii într-o lume măcinată de crize și redefiniri identitare. Șapte state membre ale Uniunii nu fac parte din sfera euro, două – Danemarca și Suedia – în baza unor referendum-uri și a declarației daneze de non-aderare, precum și cinci state central-est-europene pentru care, avantajele economice pălesc în fața insistenței de a-și păstra autonomia în politica monetară din rațiuni mai curând identitare, istorice sau politicianiste. Editorii acestei cărți au invitat specialiști din aceste țări spre a aduce o privire autorizată, coerentă, exigentă asupra politicilor și miturilor naționale care împiedică adoptarea euro în ciuda obligației asumate prin Tratatele de aderare. În ordinea din cuprinsul volumului, aceștia sunt: Janusz Rosiek (Polonia), Ádam Kerényi (Ungaria), Vilém Semerák (Republica Cehă), Tatiana Houbenova-Delisivkova și Iskra Christova-Balkanska (Bulgaria). Acestor state li se adaugă, din păcate, România, la care, s-au referit, pe larg, îndeosebi, autorii primelor două capitole, Silviu Cerna și Gabriela Mihailovici.

Existăm, așadar, ”alături cu euro” (Eugen Dijmărescu): nici în euro-zonă, nici chiar străini de ea. În comparație cu numeroase state membre, îndeosebi din fostul arc socialist, noi nu am învățat avantajele solidarității și ale apartenenței la o familie aptă să ne protejeze. În dinamica solidaritate – identitate, vedem prea mulți politicieni români împreună cu electoratul lor, prizonieri ai stereotipurilor moștenite, ai rutinei birocratice și fricii de schimbare. Spațiul euro nu este, o zonă economică ideală, cât mai curând alăturarea a numeroase școli și tradiții de gândire economică. Este mult de lucrat la înțelegerea și consolidarea unei ”culturi comune de stabilitate” dar alternativa nu poate sta nici în izolare națională, nici în măsuri parțiale sau în perpetuarea unor discrepanțe majore între declarațiile politice și măsurile concrete de ajustare economică. Cu atât mai mult în perspectiva următoarei extinderi a Uniunii, spre Balcani și spre est, rămânerea în urmă nu poate aduce decât deservicii României. Viața politică reală e departe de a fi un basm, astfel încât așteptările nerealiste, absolutiste, perfecționiste nu au ce căuta în mecanismele decizionale. Această carte-eveniment nu face abstracție de dificultățile piețelor europene sau internaționale dar în contextul volatil în care trebuie să ne formulăm parcursul ca țară și ca societate, învățăm de ce euro și aria pe care o subîntinde reprezintă ”liantul stabilității”: această monedă reprezintă o certitudine probată deja în timpul mai multor crize, certitudine care surclasează astfel, promisiunile goale de conținut, metaforele și miturile politice. Este un îndemn la rațiune, la evaluare onestă și la o agendă sustenabilă