11.2 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Șeful DIICOT și-a dat demisia de onoare! Cum a motivat gestul

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că a decis să-şi depună demisia de onoare, susţinând, însă, că nu a eşuat în îndeplinirea atribuţiilor, iar speţa „Caracal” nu depăşeşte nivelul priceperii sale.

„Deşi am convingerea că nu am eşuat în îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege în calitate de procuror-şef al DIICOT, iar speţa ‘Caracal’ nu depăşeşte nivelul priceperii mele şi al aptitudinii soluţionării ei de către ai mei colegi, în urma discuţiilor purtate cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ministrul Justiţiei şi cu membrii Secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi în baza propriului raţionament, am înţeles să îmi depun demisia de onoare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sens în care am înaintat-o ministrului Justiţiei, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcţie, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate preşedintelui României, spre a fi acceptată şi a se luat act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcţie, dată până la care voi continua să asigur conducerea DIICOT”, a menţionat Bănilă.

El a adăugat că nu demisionează pentru că nu şi-ar fi făcut datoria, însă consideră că decizia sa oferă procurorilor DIICOT posibilitatea să-şi continue activitatea fără presiune.

„Aceasta nu vine pe fondul faptului că nu mi-aş fi făcut datoria şi că nu mi-aş fi pus toată priceperea, profesionalismul şi buna-credinţă în exercitarea funcţiei, pe care cu onoare încă o ocup, dar consider că, la acest moment, demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-şi continua activitatea într-un climat lipsit de presiune”, a explicat Felix Bănilă.

El a completat că este conştient de implicaţiile deciziei sale, susţinând că, dacă ar rămâne în funcţie, riscă să antreneze DIICOT într-un conflict care nu ar avea efecte pozitive.

În final, el a transmis că vrea ca gestul său să rămână unul izolat şi să nu deschidă calea unor demiteri ori revocări „arbitrare”.

„Mi-aş dori, însă, ca gestul meu să rămână unul izolat, lipsit de relevanţa pe care mulţi, nu numai din sistemul judiciar, o pot intui şi să nu deschidă calea unor demisii/demiteri ori revocări arbitrare, cu grave şi iremediabile consecinţe asupra independenţei Justiţiei, în general, şi a procurorilor, în mod special”, a mai explicat Felix Bănilă.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un nou pod peste Bega și o pasarelă pentru pietoni în zona centrală a Timișoarei

Timişoara va avea un nou pod peste Bega, dar şi o inedită pasarelă pietonală. Lucrările vor putea demara în 2025, iar termenul de realizare...

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Citește și :