Şeful DIICOT: Până nu avem concluzii clare că una sau alta din cele două fete ar fi fost într-adevăr ucisă, nu putem neglija nicio pistă

84

Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că în dosarul crimelor de la Caracal sunt prioritare aflarea adevărului şi stabilirea adevărului prin probe temeinice. „Nu neglijăm nicio pistă pe care o putem afla inclusiv din presă”, a spus Bănilă. 

„Până nu avem concluzii clare cu privire la faptul că una sau alta din cele două fete ar fi fost într-adevăr ucise, sunt doar nişte indicii, le spunem rezonabile, dar până nu avem stabilit în mod cert acest lucru, nu putem neglija nicio pistă”, a declarat Felix Bănilă.

„Ne exprimăm regretul faţă de situaţia în care sunt puse familiile celor două victime.

Azi dimineaţă inculaptul a fost transferat la Spitalul Jilava pentru expertiza pshiatrică, dispusă de procurorul de caz. Până la acest moment nu avem nici măcar concluzii preliminare ale testelor genetice şi antropologice ale fragmentelor osoase găsite la faţa locului. De îndată ce vom primi concluzii preliminare le vom comunica.

Prioritar este aflarea adevărului prin probe temeinice. Nu neglijăm nicio pistă pe care o putem afla inclusiv din presă. Sunt foarte multe informații în spațiul public, nu ne plângem, deşi procurorii noștri lucrează din 27 iulie de când am fost sesizați cu ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi.

Cu certitudine, avem competenţa de a efectua urmărirea penală, în baza OUG 78 pe 2017 care reglementează competenţa DIICOT, în materia traficului de persoane şi de minori, DIICOT are competenţă exclusivă.

În acest moment nu putem neglija nicio versiune de anchetă.

Ne-am dori din tot sufletul, sunt tatăl a două fete, ne-am dori să găsim victimele în viaţă.

Încă din 15 aprilie, şi 25 iulie, cele două victime au fost date în urmărire națională și internaţională, a afirmat şeful DIICOT.

Sursa: digi24.ro/sursa foto: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ