0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Șeful ANAF: ,,Niște nemernici de inspectori antifraudă din vestul țării au amendat 4 țărani cu 30 000 lei fiecare!”

„Din păcate, nu întotdeauna lucrurile care se întâmplă la nivelul ANAF-ului sunt pozitive. Doi inspectori de la Antifrauda Deva au considerat că în partea de vest a României evaziunea fiscală s-a terminat. Acești indivizi, că nu-i pot numi inspectori antifraudă s-au dus în luna octombrie și au dat 4 amenzi în valoare de câte 30.000 de lei unor oameni, unor țărani care stăteau pe marginea drumului în fața casei lor și vindeau niște mere, struguri, având certificate de producători”, a spus vineri șeful ANAF, într-o conferință de presă.

În mintea lor – a continuat numărul 1 din ANAF- au considerat că în Timișoara toate cluburile fiscalizează toate veniturile, că toate marile restaurante fiscalizează tot ceea ce vând, că achizițiile intracomunitare din Arad sunt înregistrate și fiscalizate că în Caraș nu se mai face contrabandă cu alcool.

Potrivit lui Heiuș, pentru comerțul cu fructe cei 4 au primit câte 10.000 de lei amendă, iar pentru că inspectorii le-au găsit 3 litri de țuică au mai primit câte 20.000 de lei. În total câte 30.000 de lei fiecăruia.

„Oamenii ăia stau în soare toată ziua ca să vândă niște produse, să-și completeze veniturile și vin acești nemernici care fac de râs ANAF-ul, care aruncă cu noroi pe obrazul celor 600 de colegi de la Antifraudă și care se duc să confiște kilograme de aur de la Strehaia…Îmi este rușine că asemenea oameni lucrează la ANAF. Începând cu 1 noiembrie l-am înlocuit pe directorul general adjunct care coordonează antifrauda de la Deva, iar de luni Direcția de Integritate se duce să cerceteze modul în care își desfășoară activitatea acesti doi inspectori”, a mai spus Heiuș.

Șeful ANAF le-a transmis celor 4 oameni care au fost amendați să facă plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare, spunând că juriștii ANAF vor fi de acord cu anularea acelor amenzi.

Sursa: https://economie.hotnews.ro

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Citește și :