Şefii de la CNAIR fac controale şi găsesc probleme, constructorii cer mai mulţi bani

213

Problemele nu contenesc pe şantierele autostrăzilor din România. Şefii de la CNAIR fac controale inopinate şi găsesc tot felul de probleme, iar constructorii nu fac decât să ceară mai mulţi bani pentru lucrări.

Ultimele controale au avut loc pe autostrada Lugoj – Deva, unde au şi fost descoperite nereguli.

“Până în prezent au fost desfăşurate acţiuni de control privind calitatea lucrărilor (echipe formate din specialişti ai CNAIR SA şi CESTRIN) pe şantierele autostrăzilor Lugoj-Deva şi Sebeş-Turda.

Principalele probleme identificate au fost: calitatea slabă a materialelor, mobilizarea insuficientă a constructorilor şi calitatea neconformă a unora dintre lucrările executate.

Au fost emise rapoarte cu problemele constatate şi s-au dispus măsuri contractuale de remediere”, a transmis CNAIR.

Constructorii de pe Lugoj – Deva au cerut 20 de milioane de lei în plus pentru continuarea lucrărilor. Pe lotul 3 din acest tronson au fost nereguli grave, stă dovadă surparea terasamentului săptămâna trecută.

“Cea mai recentă acţiune de control a fost trimisă pe şantierul lotului 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, în urma apariţiei unei surpari a terasamentului pe o lungime de 70 de metri şi o lăţime de 11 metri. Echipa de control de la faţa locului urmează să evalueze situaţia în vederea stabilirii cauzelor care au produs evenimentul şi să prezinte un raport” mai spun cei de la CNAIR.

Conducerea Companiei de Drumuri nici nu se gândeşte să ofere mai mulţi bani. Îi ameninţă însă pe constructori că dacă nu îşi vor schimba modul de lucru va rezilia contractele cu ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.