Se vrea extinderea Căii Buziașului la 6 benzi

354
Un proiect de anul trecut va prinde în sfârșit contur. Vorbim despre extinderea Căii Buziașului, una dintre cele mai aglomerate aretre din Timișoara, mai ales că pe aici circulă și TIR-urile, în lipsa unei centuri ocolitoare. Valoarea investiției pregătită de Primăria Timișoara se ridică la 30 de milioane de lei și presupune lărgirea la 6 benzi a străzii.
”În prezent, tronsonul cuprins între intersecția Calea Buziașului cu străzile Matei Milo şi Magnoliei este prevăzut cu 4 benzi de circulaţie (două benzi pe sens), tronsonul cuprins între strada Magnoliei şi limita administrativ teritorială a municipiului Timişoara, pe o lungime de aproximativ 400 m, este prevăzut cu 4 benzi de circulaţie ( 2 benzi pe sens), iar până la limita administrativ teritorială a municipiului Timişoara drumul se îngustează la două benzi de circulaţie ( câte o bandă pe sens). Nu sunt amenajate piste pentru ciclişti”, aflăm din raportul de specialitate.
De-a lungul arterei se vor planta 277 de arbori. Durata lucrărilor este prevăzută la doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.