6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Se rupe coaliția? Câteva semne rele pentru actuala putere

Coaliţia e zdruncinată de impactul declaraţiilor controversate făcute de Viktor Orban în România, în condiţiile în care liderii UDMR tac mâlc pe subiect, fiind chiar în concediu, în timp ce Nicolae Ciucă e presat din interior şi de opinia publică să-i ceară socoteală lui Kelemen Hunor, nefiind exclusă varianta scoaterii Uniunii de la guvernare, susţin surse liberale pentru „Adevărul”.

Conducerea extinsă a PNL s-a reunit marţi seară, în format hibrid, adică o parte din lideri la sediu, o parte online. Deşi era aşteptată discuţia despre relaţia cu UDMR, nici Ciucă, nici Lucian Bode (secretar general şi ministru de Interne) nu au abordat subiectul. Apoi, Ciucă a încercat să evite cât a putut tema UDMR la declaraţiile de presă. „Nu am reuşit să mă văd cu domnul preşedinte Kelemen Hunor. Nu este un subiect pe care să-l fi discutat la telefon. Aşteptăm, aşa cum am discutat cu ceilalţi membri ai coaliţiei, să avem o şedinţă de coaliţie şi aceste clarificări să aibă loc în cadrul şedinţei”, a precizat liderul de la Palatul Victoria.

Presat de reporteri să spună dacă se poate vorbi de scoaterea UDMR de la guvernare, Ciucă n-a exclus sau confirmat această variantă: „Vă rog să ne daţi voie să aibă loc această şedinţă, să avem clarificări. Este clar că astfel de derapaje de retorică şi chiar ideologice nu au ce să caute într-un context atât de sensibil”.

Surse liberale din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul” că în PNL sunt două tabere: una, conturată mai ales în jurul liderilor din Ardeal şi Banat, care ar vrea scoaterea UDMR de la guvernare, iar cealaltă, care mai degrabă evită să se pronunţe. Mai mult, la nivelul liderilor PNL circulă zvonul că preşedintele Klaus Iohannis ar fi trimis semnale pentru îndepărtarea UDMR, dar Nicolae Ciucă nu este de acord, fiind prudent, deoarece o destabilizare a echipei guvernamentale l-ar putea afecta şi pe el şi să-i grăbească plecarea din funcţie înainte de mai 2023, când e rotativa guvernamentală.

Mai contează şi factorul PSD. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, din PSD şi PNL, social-democraţii au transmis în discuţiile informale că nici nu vor să audă de scoaterea UDMR de la guvernare în acest moment.

Miniştrii UDMR, în concediu

 

Majoritatea demnitarilor UDMR din prima linie politică nu au fost la şedinţa de Guvern de miercuri. Din primele imagini de la şedinţa de Guvern s-a putut observa că scaunul lui Cseke Attila, ministru al Dezvoltării, era ocupat de secretarul de stat Marin Ţole. De asemenea, nici Tanczos Barna (Ministerul Mediului) nu era prezent, fiind în locul său Szep Robert, secretar de stat şi om de încredere al acestuia la minister. Nu era prezent în stânga premierului Nicolae Ciucă nici Kelemen Hunor, vicepremier în acest Cabinet. În urma unei solicitări a ziarului „Adevărul”, Biroul de presă a confirmat că vicepremierul Kelemen Hunor şi cei doi miniştri UMDR sunt în concediu de odihnă, având atribuţiile delegate, conform Codului Administrativ. Sursa citată a precizat că nu are informaţii privind perioada concediului. Potrivit unor surse din Ministerul Dezvoltării, Cseke Attila ar fi în concediu până pe 12 august.

Sursa: https://m.adevarul.ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :