Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata suplimentului pentru energie cu combustibili solizi şi/sau petrolieri, acordat în baza Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2022 – 31 octombrie 2023.
Plata suplimentului se face doar titularilor cererii, cu prezentarea actului de identitate în original sau cu împuternicire notarială, la sediul situat în bd. Regele Carol I nr.10, după cum urmează:
Luni, 18.09.2023, între orele 12 00 – 15 00
Marți, 19.09.2023, între orele 08 00 – 13 00
Miercuri, 20.09.2023, între orele 08 00 – 15 00
Facem precizarea că plata suplimentului pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri este aferentă lunii iulie 2023.
Pentru cererile preluate după data de 20 iulie 2023, plata suplimentului pentru încălzire se va efectua în termen de 30 de zile de la data transferului de la bugetul de stat către bugetul local a fondurilor necesare, dată care va fi adusă la cunoștință printr-un nou comunicat.