Se modernizează accesul pietonal în centrul Reșiței FOTO

132

La Reșița se apropie de finalizare un proiect complex de revitalizare a zonei centrale a municipiului. Proiectul are trei componente. Prima, deja finalizată, a vizat modernizarea zonei pietonale centrale a Reșiței, o legătură pietonală între stațiile viitorului traseu al tramvaiului – Piața 1 Decembrie 1918.

O altă componentă finalizată a cuprins modernizarea trotuarelor pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie (Podul 7 Noiembrie – Staţia de carburanți MOL). A rămas în lucru amenajarea de piste de biciclete şi alei pietonale pe străzile de legatură dintre arterele majore de circulaţie Bulevardul Revoluţia din Decembrie şi Bulevardul A.I. Cuza, pentru acces la staţiile de transport în comun (Cartierul Lunca Pomostului, străzile Gratz, George Enescu, Nicolae Titulescu, Nicolae Bălcescu, Bielefeld și Parâng), unde lucrările sunt executate în proporție de 70%.

Data de finalizare a proiectului este, conform contractului, 30 iunie 2021. Valoarea totală a investiției este de 52,5 milioane lei, din care 48,3 milioane lei finanțare nerambursabilă în cadrul Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.