Se întâmplă în vestul țării! Şi-a respectat uniforma și a salvat o viață!

280

Un bărbat din Petrila, de 48 de ani, trăieşte datorită intervenţiei salvatoare a unui pompier din cadrul ISU Hunedoara. Bărbatul se afla la volan când a suferit atacul de cord şi norocul său a fost că prin zona trecea militarul, mai exact, chiar Adrian Avram, şeful pompierilor din Valea Jiului.

Acesta era în zi liberă şi venea de la un meci de fotbal. A văzut o tânăra pe marginea drumului care-i face semne disperate să oprească. Aceasta i-a spus printre lacrimi că tatăl ei moare şi i-a cerut ajutorul. Bărbatul încă se afla la volanul maşinii, iar lângă el era soţia lui. Pompierul a constatat că victima nu respiră şi i-a cerut tinerei să cheme ajutoare prin 112, atât un echipaj SMURD, cât şi unul SAJ cu medic. Toate datele arătau că este vorba fie de un atac cerebral ori unul de cord. Şeful pompierilor din Valea Jiului a început manevrele de resuscitare chiar în maşina victimei, pe scaunul şoferului, şi în tot acest timp îi explica soţiei bărbatului când să-i facă respiraţie gură la gură. Un alt tânăr a oprit câteva minute mai târziu şi, împreună cu Avram, au reuşit să scoată victima din autoturism şi să o aşeze într-o poziţie în care puteau face eficient manevrele de resuscitare.

Intervenţia militarului a fost salvatoare, pentru că echipele de prim ajutor au reuşit să scoată victima din stop cardiac. „Ori că eram în timpul serviciului sau în timpul liber, e acelaşi lucru. Nu cred că este un motiv de laudă. Toată lumea trebuie să procedeze la fel, avem obligaţia de a interveni şi este normal să ajuţi pe cineva în nevoie. De aceea nu consider că trebuie să spun ceva, să se mediatizeze cazul”, a spus Adrian Avram. Chiar dacă militarul nu consideră că a avut o intervenţie salvatoare, cert este că victima trăieşte astăzi datorită lui. Bărbatul este internat la Spitalul de Urgenţă Petroşani şi medicii cred că dacă nu se intervenea în primele minute cu resuscitarea, şansele de a fi readus la viaţă erau mult mai mici, la fel şi cele de recuperare.

Foto: Mesagerul Hunedorean

LĂSAȚI UN MESAJ