13 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Se apropie Crăciunul, încep controalele DSV. Mii de locații vor fi verificate în Timiș

Se apropie Crăciunul, așa că încep și controalele inspectorilor Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Aimentelor. În Timiș, vor fi verificate zeci de locații în care se comercializează produse și carne de porc, dar nu numai. Autoritățile iau în vizor și fabrici de carne de pui, exploatații de animale și chiar târguri.

”Acţiunile de inspecţie / control oficial sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se vor efectua de către personalul D.S.V.S.A. Timiş desemnat în acest scop, constituit în echipe proprii, sau în echipe mixte, împreună cu celelalte instituţii judeţene competente, în baza protocoalelor de colaborare existente. Vor fi vizate prioritar unităţile ce constituie puncte de intrare a produselor alimentare în reţeaua comercială. Se vor efectua de asemenea, acţiuni în unităţile de depozitare, procesare şi comercializare a produselor de origine animală şi nonanimală, de pe întreg teritoriul judeţului”, a transmis DSVSA Timiș.

Vor fi verificate 31 de abatoare, centre de tăiere păsări, depozite de carne, centre de colectare ouă sau vânat și unități de procesare a mierii. Pe listă mai sunt și alte 483 de fabrici de procesare carne, lapte, pește, carmangerii, măcelării, depozite alimente, unități preambalare alimente, supermarketuri și cofetării. Inspectorii au pe lista controalelor și 5381 de pensiuni, restaurante, firme de catering, piețe agroalimentare, magazine, cetre de prelucrare a laptelui și Tâgul de Crăciun din Timișoara.

De verificări nu vor scăpa nici 74 de exploatații de animale. DSVSA a anunțat și unde se pot realiza examenele trichinelogice. Astfel, în Timișoara sunt 3 puncte: piaţa Lipovei, piaţa Doina, piaţa Iosefin, iar în Lugoj un punct pe strada Nera. În celelalte localităţi din judeţ, examinarea se efectuează de către medicii veterinari de liberă practică (privaţi), din circumscripţiile sanitare veterinare.

Alte subiecte :

Modificare importantă privind cardul național de sănătate

Pentru a veni în sprijinul asiguraților și a-i scuti de drumuri suplimentare la casa de asigurări, începând cu data de 26 martie s-a modificat...

Campanie Timpak: donează sânge, parchează gratuit

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK reamintește proprietarilor de autovehicule despre inițiativa pusă în aplicare în...

Citește și :