15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Se anulează probele orale de la Bacalaureat. Criteriile care stau la baza notei finale

Guvernul a modificat legislaţia din Educaţie, astfel încât nu vor avea loc examenele de competenţe la probele orale de Bacalaureat.

Aceste probe urmează să fie echivalate cu mediile din timpul anului sau cu certificate de limbi străine/de informatică, acolo unde acestea există.

Probele de competenţă la care ne referim sunt examenele orale de Limba română, Limba maternă, examenele orale, scrise şi de auditare text la Limba străină şi examenul de Competenţe digitale.

Acestea erau programate să înceapă la data de 29 iunie. Măsura a fost adoptată în Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost reglementată şi gratuitatea transportului acordat elevilor.

Reglementări în domeniul educaţiei, adoptate prin Ordonanţă de urgenţă

Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă privind reglementarea unor măsuri în domeniul educaţiei, aplicabile începând cu intrarea în vigoare a prezentului act normativ.

Transport gratuit pentru elevii din România

Toţi elevii din România vor beneficia de transport public gratuit.

Conform ordonanţei, operatorii de transport au obligaţia de a asigura transportul gratuit al elevilor şi al altor categorii de persoane care beneficiază de facilităţi specifice de transport, sub sancţiunea: încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane, prin curse regulate, la nivel judeţean; retragerea licenţei de traseu în cazul transportului interjudeţean.

Bacalaureat 2020 – Probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se echivalează/recunosc conform metodologiei elaborate de MEC

Pentru anul şcolar 2019-2020, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Statul va asigura sprijin financiar şi pentru unităţile de învăţământ particular autorizate provizoriu Statul asigură finanţarea de bază şi pentru preşcolarii şi elevii din învăţământul de stat, pentru şi preşcolarii din învăţământul particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, precum şi pentru elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi cel confesional, care studiază în unităţi de învăţământ autorizate provizoriu.

De asemenea, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul profesional, liceal particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul şcolar 2019-2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Finanţarea se face în baza şi în limitele costului standard per elev, per preşcolar, după caz, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Modificări privind organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru definitivare în învăţământ şi pentru obţinerea gradelor didactice Pentru anul şcolar 2019-2020, cadrelor didactice care susţin examenul pentru definitivare în învăţământ li se recunoaşte nota obţinută la ultima inspecţie la clasă, susţinută în calitate de cadru didactic calificat.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe de urgenţă şi până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, gradul didactic II se obţine de către personalul didactic de predare cu o vechime la catedră de, cel puţin, patru ani de la obţinerea definitivării în învăţământ, prin promovarea următoarelor probe:

Cel puţin două inspecţii şcolare;

O probă scrisă care conţine elemente de pedagogie şi de psihologie, precum şi elemente de metodica specialităţii cu abordări interdisciplinare şi de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă prin care elevilor din România li se face dreptate. Aceştia vor beneficia de TRANSPORT GRATUIT pe baza carnetului de elev.

Operatorii de transport vor avea obligaţia de a asigura transportul gratuit elevilor, sub sancţiunea încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport sau a retragerii licenţei de traseu, în cazul transportului interjudeţean.

Sursa: www.mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Șantierul pentru noua clădire a Liceului Waldorf e în grafic

Construcția noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Constructorul a montat geamurile mari prin care va pătrunde lumina în noile...

Citește și :