Scurtă defilare militară și acces pe bază de certificat verde de 1 Decembrie, la Timișoara

105

La Timișoara va fi organizată o scurtă defilare militară cu ocazia Zilei naționale a României. Potrivit Prefecturii, ceremonialul de 1 Decembrie de la Timișoara va dura aproximativ 30 de minute.

Evenimentele de Ziua națională a României vor avea loc în Parcul Central „Anton Scudier” după următorul program:

11:00- 11:03 – întâmpinarea oficialităților, prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, ocuparea locului în dispozitiv, intonarea Imnului Național al României

11:03 – 11:10 – Oficierea serviciului religios

11.10 –11.16 – Alocuțiuni

11:16 – 11:22 – Depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori

11:22 –11:30 – Defilarea Detașamentului de Onoare

Accesul în perimetrul unde va avea loc ceremonialul va fi permis în baza Certificatului digital european COVID. În plus, conform unei hotărâri a autorităților naționale, de 1 Decembrie, la ceremoniile oficiale organizate în municipiile reședință de județ por participa cel mult 200 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.