7.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Școala care inventează elevi ca să își păstreze mai multe posturi în instituție

Este anchetă la Școala „Damian” din comuna Sadova, județul Dolj, după ce 24 de cadre didactice de la altă instituție de învățământ au depus o plângere, reclamând că circa 27 de copii au fost înscriși fictiv în catalog și în sistemul informatic pentru a fi păstrate posturile de director și secretar.

Reclamația a fost făcută de dascălii Școlii Gimnaziale Sadova în anul școlar 2017-2018, iar potrivit liderului de sindicat din această școală, conducerea Școlii „Damian” ar fi inventat elevi pentru a nu-și pierde personalitatea juridică, dar și pentru a primi mai mulți bani de la stat.

Liderul sindical a mai spus că instituția pe care o reprezintă a pierdut mai multe posturi, în ultimii ani, după ce numărul de copii a scăzut din cauza școlii concurente din localitate. Ea acuză autoritățile locale că sunt părtașe la aceste nereguli: „Totul s-a făcut cu aprobarea primarului și a Consiliului Local”.

În replică, primarul comunei Sadova, Eugen Safta, spune că a decis să mențină și cea de-a doua școală cu personalitate juridică pentru că la „Damian” rezultatele școlare ar fi mult mai bune și totul s-a făcut legal.

„(…) Locațiile sunt aceleași ca și înainte, dar fiind tăvălugul prea mare pentru un director să se deplaseze în șase locuri să urmărească activitatea și calitatea actului de învățământ și ce se întâmplă din punct de vedere administrativ, e foarte greu. Mai ales când faci naveta. Și atunci, ca să se poată ocupa mai bine și de elevi și de problemele administrative, am zis să fie doi directori. (…) Am solicitat asta datorită faptului că la Școala „Damian” sunt performanțele mult mai mari decât la Școala Sadova. Așa s-a hotărât în Consiliu, așa mi-au cerut și cadrele didactice atunci”, a spus Safta.

Polițiștii doljeni și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj fac cercetări în acest caz.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj spun că așteaptă rezultatul anchetei pentru a putea trage o concluzie și afirmă că responsabilitatea încărcării datelor în sistemul informatic aparține comisiei constituite la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Sursa: digi24.ro

Alte subiecte :

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Concedierile pe piața IT din Banat nu se întrevăd, deocamdată! Rectorul Universității Politehnica Timișoara vine cu explicația

Zeci de mii de specialiști în domeniul IT din Statele Unite ale Americii și-au pierdut locurile de muncă, într-un an și jumătate. Criza industriei IT...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :