1.2 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Schimbare majoră la admiterea la liceu! Valabil pentru toți elevii de la gimnaziu

Metoda de calcul a mediei pentru admiterea la liceu se schimbă din acest an, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scăzând la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la Evaluarea Naţională, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.

„Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere”, se arată în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial în luna august 2016, document citat de Mediafax.

Sesiunea de admitere din vara acestui an este prima în care se va aplica noua metodă de calcul.

Alte subiecte :

Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la Teatrul Național Timmișoara

Cu noua sa premieră, Teatrul Național din Timișoara propune publicului o incursiune în subconștient. Nu pe filiera Freud, și nici pe filiera Jung, ci,...

Ciudățeniile Banatului. Episcopia românească de la Vârșeț (Serbia) are sediul la Deta (România)

Pentru cei ce încă mai au vii în memorie unele amintiri din școala generală nume ca „Dacia Felix” le amintește de...

Citește și :